Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşeţ dă preşedinţia PDL Gorj pe un post în FNME

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 28 decembrie 2012 ·

Ion Ruşeţ este cu un pas afară din organizaţia judeţeană a PDL Gorj. Deocamdată, colegii săi nu ştiu dacă acesta va rămâne doar simplu membru sau va părăsi definitiv partidul pe care l-a condus în ultimii doi ani. Fostul senator se va întoarce la Federaţia Naţională Mine Energie, pe o funcţie de prim-vicepreşedinte, post din care s-a autosuspendat când a fost ales preşedinte de partid. Ruşeţ va fi, se pare, urmat îndeaproape de Severus Militaru, care va reveni la sindicatul de la Roşiuţa. Desemnarea unui preşedinte interimar în locul lui Ruşeţ devine astfel problematică, liderul de la centru, Vasile Blaga, având un număr restrâns de persoane, între acestea fiind şi Dan Vîlceanu, prim-vicepreşedinte al formaţiunii.

Organizaţia judeţeană a PDL Gorj va rămâne în curând fără lider, preşedintele partidului, Ion Ruşeţ, fiind ca şi plecat din formaţiune. Surse din cadrul organizaţiei spun că Ruşeţ îşi aranjează revenirea în structurile sindicale conduse de Marin Condescu, respectiv Federaţia Naţională Mine Energie. Pierderea mandatului de senator atrage după sine şi pierderea funcţiei de preşedinte al partidului, astfel că Ruşeţ vrea să fie cu un pas înaintea celor din organizaţie şi să demisioneze, fără a aştepta să fie sancţionat cu demiterea de către liderii de la nivel central.

Ruşeţ va reveni, spun aceleaşi surse, la funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie, de pe care s-a suspendat în 2010, când a fost ales lider al democrat-liberalilor gorjeni pentru a evita o stare de incompatibilitate. Cum preşedinte de partid nu va mai fi, acesta va reveni la munca sindicală.

Jurist la Turceni

Ruşeţ nu mai poate însă să revină preşedinte al sindicaliştilor de la Jilţ-Turceni, structura fiind desfiinţată în urmă cu un an. În urma dizolvării Uniunii Sindicatelor Mine Energie Jilţ-Turceni, a luat fiinţă Sindicatul Mine-Energie Jilţ-

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 5 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 5 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 7 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Țara care a decis să nu mai acorde automat azil tuturor ucrainenilor

Ziare.com acum 44 minute
Norvegia - care nu face parte din Uniunea Europeană (UE) - încetează de îndată să mai acorde azil în mod automat tuturor ucrainenilor, anunţă Guvernul scandinav vineri, o schimbare semnificativă a politicii sale de primire a refugiaţilor, reatează R

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°