Aș fi dorit tare mult să nu mai fi fost cazul să scriu despre personajul malefic al Bisericii Bănățene, acest Paisie, forma cea mai întunecată a expresiei în haine preoțești. Aș fi dorit să tac, dar nu se poate. În duminica dinaintea Crăciunului, Paisie a încercat, în fața prea puținilor oameni din catedrală, să țină o predică. I-a ieșit doar un simulacru, pentru că, așa cum știm deja, el este sărac… ah, nu de bani, acolo este plin, este îndopat de bunătățile pe care și Ceaușescu le ura, acelea ale bănățenilor. El este sărac cu duhul, cuvintele, vocabularul, el este incultura personificată în vicar de doi bani. Este detestabil! Ce a făcut la așa-zisa predică? I-a muștruluit pe sărmanii preoți ai Catedralei Mitropolitane, i-a batjocorit, i-a umilit! Nemernicul! A spus că preoții spovedesc doar zece secunde, că sunt superficiali, că i-a văzut el… adică, într-un cuvânt, i-a ”prins” el, securistul, pe preoții care muncesc în catedrală de 20 – 30 de ani. Să presupunem că vreunul dintre ei ar fi spovedit, cumva, într-un timp prea scurt. În niciun caz, acest reproş nu ar fi trebuit făcut public. Pe părintele Gașpar, un om simțit, delicat, l-a dat afară în timp ce spovedea niște credincioși, preotului i-a căzut pe treptele catedralei căciula, a alunecat, s-a simțit umilit de satana în haine de sărbătoare, el însuși era să cadă pe scările bisericii pe care o slujea de o viață!

Preafericite Patriarh Daniel, chiar nu contează strigătul nostru, al celor din Banat? Chiar nu vedeți suferința preoților și a credincioșilor? Știți oare că soția unui preot ce slujește de peste 30 de ani în catedrală, care, din păcate, s-a stins prea tânără, a murit cu amărăciunea că acest ticălos numit Paisie (pardon, Ion Gheorghe) i-a amenințat soțul că-l va da afară din catedrală? Știți că preoții, oprimați prin acest sindrom comportamental numit ”ascultare”, nu mai au liniște, nici s