Se spune că cea mai mare izbândă pentru o persoană în lupta cu eternităţile este atunci când în limbă se naşte un substantiv comun din numele propriu al persoanei. Eminescu = eminescian, Blaga = blagian, Coşbuc = coşbucian ş.a.m.d.

Din numele lui Spiru Haret s-a născut cuvântul „haretism”, designând (1) o „concepţie sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale şi culturale a satelor prin activitatea extraşcolară a învăţătorilor” şi (2) un „curent social-cultural în România, în primul deceniu al secolului 20, pe baza concepţiei elaborate de Spiru Haret, potrivit căreia orice politică reformatoare se va dovedi eficientă doar în măsura în care, la realizarea ei practică, vor participa efectiv toate categoriile sociale”.

Luni, 17 decembrie 2012, la Universitatea de Nord, în organizarea eminentului matematician prof. univ. dr. Vasile Berinde a fost evocată personalitatea „marelui bărbat al neamului”, „cel mai bun ministru al învăţământului”... Spiru Haret. Cu această ocazie am insistat şi pe nevoia de a cultiva mai mult expresia „a fi haretian”, în spirit şi faptă, adică a fi meticuloşi, organizaţi, planificaţi precum „maestrul”, a fi dedicaţi, hotărâţi, implicaţi, precum „uriaşul gândirii”, a fi ataşaţi de soarta oamenilor de jos, a fi preocupaţi de luminarea poporului, a fi convinşi că numai prin cultura naţională se poate face tămăduirea neamului românesc precum „Luminătorul”.

A ştiut să tragă lângă El, cu puterea omului sortit, să fie sinteza virtuţilor unui popor, pe toţi cei care, altfel, sau în alte împrejurări i-ar fi fost potrivnici. Poate că şi asta ar trebui să se cheme „a fi HARETIAN”! A ştiut să aşeze rolul de a forma conştiinţa naţională în şcoala primară. A ştiut că fără simţul de solidaritate naţională, nici un Stat nu poate creşte. Poate că şi aceste feluri de a gândi şi înţelege lucrurile sunt de tip HARE