„Monitorul de Vrancea“ îţi spune ce trebuie să mănânci, ce trebuie să porţi, ce trebuie să faci în noaptea de Revelion ca să ai noroc tot anul.
Ce trebuie să mănânci ca să ai noroc?
- 12 boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului, pentru prosperitate;
- carne de porc, deoarece porcii mănâncă înaintând, de aceea cei ce vor consuma carne de porc vor înainta în anul următor;
- peşte, pentru că vei face bani mulţi, precum peştele face multe icre.
Ce trebuie să porţi ca să ai noroc?
- Poartă haine noi pe data de 1 ianuarie şi vei avea multe haine noi în anul ce urmează;
- Poartă lenjerie roşie în noaptea de Revelion, aduce noroc;
- Din ţinută, încearcă să ai ceva de culoare roşie în noaptea de Anul Nou;
- Vâscul nu trebuie să îţi lipsească din casă de sărbători. Vreme îndelungată vâscul simboliza dragostea, bunăstarea şi pacea. Iniţial a fost interzis datorită trecutului păgân, însă în alte locuri, vâscul era plasat sub patul tinerilor însurăţei, pentru a-i face mai fertili.
Ce trebuie să faci în noaptea de Revelion?
- Fiecare geam şi uşă trebuie să fie deschise spre stânga pentru ca vechiul an să iasă afară;
- Faceţi mult zgomot la miezul nopţii, tradiţia zice că astfel se alungă duhurile rele;
- Asigură-te că ai bani în buzunar la miezul nopţii;
- Cămara trebuie să fie plină cu de toate, aprovizionată din plin;
- La miezul nopţii trebuie să te săruţi cu partenerul/partenera ceea ce înseamnă că veţi avea o relaţie foarte strânsă. Dacă nu vă sărutaţi, înseamnă că relaţia va fi rece tot timpul anului;
- Femeia nu trebuie să vorbească până când bărbatul nu zice „An nou fericit!”;
- Dacă aveţi o dorinţă, e bine ca să vă gândiţi la ea la miezul nopţii, are cele mai mari şanse să se îndeplinească;
- Şi cel mai important, zâmbeşte în noaptea dintre ani şi v