În seara zilei de 24.12.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au organizat o acţiune tactică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, ocazie cu care au observat, la aproximativ 1,5 km de frontiera de stat, pe raza localităţii Straja, o persoană de sex masculin, care se deplasa cu un atelaj hipo spre interiorul ţării.
S-a procedat la interceptarea şi legitimarea bărbatului, Ilie B., în vârstă de 43 ani, domiciliat în localitatea Straja, iar, ascunse sub fân, au fost descoperite 23 de baxuri ce conţineau ţigări provenite din contrabandă.
În urma inventarierii acestora, aflăm de la poliţia de frontieră, a rezultat cantitatea de 11.490 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, R. Moldova şi Belarus.
Bărbatul este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.