Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oaspeți străini la Școala Gimnazială Verești

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 28 decembrie 2012 ·

Școala Gimnazială Verești a fost gazda unei întâlniri din cadrul unui proiect Comenius.

La evenimentul care a avut loc luna aceasta au participat 18 oaspeți din Polonia, Portugalia, Italia și Turcia. Invitații au fost întâmpinați de elevi în costume populare, pe acorduri de melodii cântate în franceză și engleză. De asemeni, a fost respectată tradiția întâmpinării oaspeților cu pâine și sare.

Cei zece profesori și cei opt elevi din țările participante la proiect au asistat la diverse activități susținute de elevii Şcolii Gimnaziale Verești pe tema proiectului ,,Handy crafts in Europe”.

Oaspeții au fost impresionați de talentul elevilor de gimnaziu în realizarea unor măști de Crăciun, a unor coliere din mărgele și a unor brățări înnodate. Elevii claselor primare s-au remarcat prin repeziciunea și îndemânarea cu care au realizat diverse împletituri și țesături. La atelierele organizate au fost făcute şi demonstrații de încondeiere a ouălor, obicei specific românesc.

Respectând tradiția Crăciunului, elevii au organizat o scenă de urătură însoțită de dansul caprei și al ursului.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de doi ani, urmând ca în luna aprilie trei cadre didactice și doi elevi de la Şcoala Verești să viziteze școlile din Turcia, apoi pe cele din Italia, Polonia și Portugalia. Responsabila Proiectului Comenius din parte Şcolii Gimnaziale Verești este profesoara Alina Aniculăesei.

Școala Gimnazială Verești a fost gazda unei întâlniri din cadrul unui proiect Comenius.

La evenimentul care a avut loc luna aceasta au participat 18 oaspeți din Polonia, Portugalia, Italia și Turcia. Invitații au fost întâmpinați de elevi în costume populare, pe acorduri de melodii cântate în franceză și engleză. De asemeni, a fost respectată tradiția întâmpinării oaspeților cu pâine și sare.

Cei zece profesori și cei opt elevi din țările par

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan l-a numit pe Dragoș Anastasiu consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri

HotNews acum 39 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decizia privind acordarea calității de Consilier onorific al Președintelui interimar, pentru relația cu mediul de afaceri – Departamentul Politici Economice și Sociale, domnului Dragoș Anast

George Becali: Dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent la prezidenţiale / Sper ca Georgescu să nu fie lăsat să candideze

HotNews acum o ora
Finanțatorul FCSB, deputat AUR, a declarat, vineri, că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, dacă liderul AUR nu își va anunța candidatura. Becali spune că face acest anunț pentru a pune presiune pe George Simion, care a an

Pe cine consideră Cristian Tudor Popescu singurul „suveranist autentic”

HotNews acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu îl numește pe deputatul AUR George Becali ca fiind un „suveranist autentic”, după ce acesta din urmă a declarat vineri că România nu trebuie să trădeze Europa, pentru că Europa „e familie”. „Un suveranist autentic –

Ultimele zile în care mai poți vedea show-urile imersive MINA Pop-Up din Iulius Town Timișoara, care au fost vizitate de 45.000 de persoane

Press Alert acum o ora
Aproximativ 45.000 de vizitatori s-au bucurat de show-urile imersive din cadrul MINA Pop-Up, iar dacă nu ai ajuns încă să vezi proiecțiile din Iulius Town, mai ai timp până duminică, 23 februarie 2025. În acest weekend, te așteaptă și alte eveniment

Maramureş - Percheziţii la unităţi medicale, unităţi farmaceutice şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar de fals intelectual şi obţinere ilegală de fonduri.

News.ro acum 4 ore
Paisprezece percheziţii au loc vineri la unităţi medicale, unităţi farmaceutice şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar de fals intelectual şi obţinere ilegală de fonduri.

Prognoza meteo pentru următoarea lună. Vremea se încălzeşte începând din 3 martie

Mediafax acum 5 ore
Săptămâna 24.02.2025 – 03.03.2025 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar şi uşor mai ridicate în cele nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

VIDEO Analiza de astăzi, la GSP Live: FCSB e în „optimile” Europa League. Ce urmează

Gazeta Sporturilor acum o ora
Alexandru Barbu a revenit cu o nouă ediție GSP Live, astăzi, de la 11:00, alături de Raul Rusescu și Adrian Duță.

FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al clubului, decizia a fost comunicată FC Botoşani de Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani. „Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani, referitor la respectarea Regulamentului de funcţionare al Stadioanelor Municipal,

CNA a emis 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis în ultimele 6 luni 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 milioane de vizualizări ale materialelor audiovizu

Se prefigurează o nouă ordine mondială? „Avem o alianță între un președinte rus şi unul american care vor să distrugă Europa”

Adevarul acum 2 ore
Ultimele şapte zile în care s-au purtat discuţii despre încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina au transformat în realitate coșmarurile ucrainenilor și ale multora dintre aliații lor.

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-11°/-2°
dum.

-10°/-1°
lun.

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/0°
dum.

-6°/1°
lun.

-4°/4°
Constanta
acum

-2°
vin.

-3°/-1°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/0°
lun.

-3°/2°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/3°
lun.

-3°/4°
Timisoara
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

-2°/6°