Crăciunul şi anul nou sunt, prin tradiţie, ocazii bune de meditaţie, bilanţ şi prefigurare a viitorului. În 2012 s-au înregistrat grave reculuri ale democraţiei în România şi nu doar. Ce ne aşteaptă de acum încolo?
În România, din pricina loviturii de stat din vara acestui an. În Egipt, din cauza capacităţii forţelor islamiste de a impune o constituţie fundamentalistă care va pune probabil pe butuci statul de drept şi democraţia.
Un cititor din SUA mi-a replicat recent la un articol pe care l-am semnat pe acest subiect, reliefând că „Egiptul trece azi prin ceea ce a trecut Iranul in 1978-1979: O pătură subţire de 'telectuali pro-occidentali s-a sinucis cu abnegaţie, răsturnând regimul autoritar al şahului. Care regim (asemeni celui al lui Mubarak) avea, desigur, nenumărate defecte şi lipsuri, dar era fără nici o îndoială de preferat islamismului feroce.
Corespondentul nostru îmi mai scrie: “Atât şahul cât şi Mubarak erau nişte tirani, dacă e să-i judecăm după canoanele democraţiei vestice. Însă ambele dictaturi au apărat în mod consecvent şi îndârjit firavele vârfuri civilizate ale societăţilor lor. Le-au apărat cum au putut de furia turbată a propriilor popoare scufundate într-un ev mediu întunecat. În plus, ambele regimuri au fost mereu pro-occidentale si au făcut eforturi sincere de luminare şi ridicare a propriilor popoare”.
Interesant, mai subliniază cititorul nostru, “e faptul că atât în Egipt cât şi în Iran revolta împotriva tiranului civilizator a fost începută tocmai de cei pe care acesta se străduia sa-i protejeze. De fiecare dată bărboşii isterici si furibunzi apar pe scenă ceva mai târziu doar pentru a confisca cu graţie (şi aproape fără efort) "revoluţia". În ambele cazuri Occidentul a aplaudat cu o bucurie senilă instaurarea răului cel mare, lichidarea necruţătoare a propriilor aliaţi şi instaurarea tiranie
