Mesajul a fost trimis. Multumesc!

12 pentru 2012: Google a anunţat cele mai bune aplicaţii Android ale anului

Publicat in Adevarul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Google a ales cele mai bune aplicaţii Android dintre cele peste 700.000 disponibile în Google Play. Aproape toate pot fi descărcate gratuit, în toată lumea. Pocket, Pinterest şi Evernote sunt câteva dintre „finalistele” apreciate de Google. Google are 12 aplicaţii preferate în topul anului 2012. Analiştii consideră că Google şi-a ales cele mai sigure „jucării” din Play Store. „Google nu vrea să-şi supere niciunul dintre dezvoltatorii cheie” , scrie androidauthority.com, estimând că rezultatul poate să nu fie compilaţia de aplicaţii la care s-ar aştepta majoritatea utilizatorilor.

Cei care vor să-şi echipeze gadget-urile Android primite cadou de sărbători au însă acum repere oficiale în alegerea aplicaţiilor. Unele au fost lansate anul acesta, în timp ce altele au fost actualizate obţinând „combinaţia perfectă de utilitate, frumuseţe şi accesibilitate”, îşi explică Google alegerile în prezentarea acestora. Aproape toate pot fi descărcate în toată lumea, atât pentru tablete, cât şi pentru smartphone-uri. Fiecare dintre cele 12 aplicaţii reprezintă cel mai bun conţinut din Google Play, din perspectiva companiei. 1.Zappo's - aplicaţie gratuită Utilizatorii care vor să meargă la cumpărături fără se plece de acasă vor considera utilă aplicaţia creată de zappos.com. Au la dispoziţie ofertele cu noile colecţii de haine, încălţări, accesorii, cosmetice, precum şi produse de uz casnic. Aplicaţia permite urmărirea comenzilor şi returnarea obiectelor nedorite. 2.Evernote – descărcare gratuită Aplicaţia promite să transforme dispozitivele Android într-o extensie a creierului utilizatorilor: permite organizarea şi sincronizarea informaţiilor pe toate gadget-urile, de la note, fotografii până la calendarul întâlnirilor. Mai mult, telefonul va reaminti utilizatorilor ce au de făcut, prin alerte sonore. 3.Pinterest – gratuit Senzaţia anului în materie de reţele sociale este şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°