Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2013 sau noua viaţă numerică pentru o parte a presei

Publicat in rfi, vineri 28 decembrie 2012 ·

Anul 2012 a fost unul “negru” şi pentru presa scrisă. Numeroase reviste şi cotidiene se simt fragilizate pe fondul competiţiei cu Internetul. In Franţa, anul 2013 va fi unul dificil pentru cîteva mari cotidiene.

Le Figaro, de exemplu, va trebui să-şi reducă efectivele cu 10 la sută. Celor 900 de salariaţi ai ziarului li se va propune deci un plan social, de plecări voluntare. De notat însă că grupul Le Figaro este beneficiar la capitolul activităţilor sale numerice, în special datorită site-urilor comerciale.

Si ziarul Libération, care există de 40 de ani, a avut un an dificil, ca să nu mai spunem că anul 2012 a fost unul total nefast pentru cotidianul economic La Tribune întrucît publicaţia a încetat să mai apară pe hîrtie. Deşi unele ziare sau reviste încearcă să-şi prelungească viaţa în versiune numerică, această a doua existenţă nu este întotdeauna sigură şi garantată. La Tribune în versiunea numerică este realizat de 26 de ziarişti, dar direcţia anunţă că în ianuarie zece posturi vor fi suprimate.

O experienţă numerică dureroasă a avut şi France Soir care şi-a încetat apariţia pe hîrtie în 2011. Aventura pe web a fost ultima sa şansă, dar de scurtă durată pentru că ziarul nu a avut destule comenzi publicitare. Tristă istorie pentru un cotidian extrem de popular care, în anii 60, apărea zilnic în mai multe ediţii şi într-un milion de exemplare.

Cauzele acestor dificultăţi sunt multiple. Prima dintre ele vine de la noile reflexe ale publicului, în sensul că multă lume se informează recurgînd la Internet şi deci nu mai cumpără ziare. In Franţa vînzările în domeniul presei tipărite pe hîrtie scad cam cu 7 la sută pe an. Pe de altă parte, sectorul publicitar s-a reorientat spre Internet şi televiziune, penalizînd deci presa scrisă. Din 2008 încoace, cifrele de afaceri publicitare ale presei scrise au scăzut în Franţa cu procente cuprinse

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°