La data de 27.12.2012, în jurul orei 17.00, Poliţia municipiului Oneşti a fost sesizată despre faptul că la intersecţia străzii Libertăţii cu strada Sintezei, din municipiu, s-a produs o coliziune între două autoturisme în urma căreia au rezultat doar pagube materiale.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică care a identificat conducătorii auto, iar în urma testării cu aparatul etilotest unul dintre aceştia, Corneliu C., de 44 de ani, din Oneşti avea o concentraţie alcoolică de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.