Revenită acasă de Sărbători, pianista Mariana Izman ne-a dezvăluit formula succesului care a dus-o pe marile scene ale lumii.

Originară din Moldova, Mariana Izman (33 de ani) este stabilită în Olanda şi predă la o prestigioasă şcoală de muzică din Marea Britanie. Cu zeci de ani de muncă-n spate şi mii de aplauze adunate pe scenele din Olanda, Rusia, Belgia, SUA sau din Orientul Mijlociu, pianista mărturiseşte că i-ar fi plăcut să cânte şi la violoncel sau la clarinet. Totuşi, este recunoscătoare pianului, pe care l-a îndrăgit de la cinci ani, pentru faptul că poate înlocui o întreagă orchestră şi că poate cânta mai multe voci simultan.

„Adevărul“: Cum v-aţi început călătoria în această lume minunată a muzicii? De ce aţi ales anume pianul?

Mariana Izman: A fost o alegere întâmplătoare. Pe la trei ani, cântam cu vocea şi imitam toţi artiştii de muzică uşoară pe care-i vedeam la televizor. Apoi, înainte de a împlini cinci ani, părinţii mei au cumpărat un pian „Weinbach“ şi am început să cânt la el sub îndrumarea unei profesoare, care le-a şi spus părinţilor că s-ar putea să am un viitor în muzică.

Visaţi să deveniţi o pianistă renumită încă de pe atunci?

Ştiu foarte bine momentul când am început să-mi doresc să devin pianistă. Aveam aproape zece ani şi am auzit o piesă de pian la radio, care m-a copleşit prin frumuseţea ei. Era „Fantezia“ în re minor de Mozart. Apoi, la ziua mea de naştere, am primit cadou un album de fotografii de la colegii de clasă şi cineva a venit cu ideea să scriem în el ce ne dorim să devenim când vom fi mari. Unii au notat profesoară, alţii doctor, eu am scris „pianistă vestită“.

Cum a fost la primul concurs? Ce creaţii aţi interpretat?

Primul meu concurs serios a avut loc când aveam 13 ani, la Braşov. Am luat premiul doi. Am ascultat şi alţi copii şi mi-a plăcut îndeosebi cum a cântat un băiat de vârst