”Ar fi păcat o aşa victorie să n-o folosim, în sensul de a face şi lucruri care nu sunt plăcute electoratului, dar care trebuie făcute. 2013 e un an de decizii. Acum nu mai avem nicio scuză, iar eu sunt dispus să îmi asum responsabilitatea pentru toate deciziile de care România are nevoie”, a declarat Victor Ponta la Târgu Jiu, citat de ”Adevărul”.

Conform aceleiași surse, Ponta a menţionat că este dispus să îşi asume riscurile pe care le presupun reformele preconizate pentru anul viitor, precizând că se bazează pe majoritatea stabilă din Parlament.

Totul sună, aparent, logic. Uneori, o țară are nevoie și de măsuri mai puțin populare. Dar acestea țin de stări de excepționalitate. Așa-zisa ”lipsă de popularitate” a reformelor reprezintă, însă un non-sens. Reformele trebuie să fie populare. Chiar și atunci când sunt dure, acestea trebuie asumate la nivel popular, nu doar la nivelul unui grup restrâns de atoatecunoscători. Lipsa de popularitate o au doar măsurile injuste, nu cele dure. Cele care restrâng sau încalcă drepturi și libertăți cetățenești (de toate felurile, de la cele de proprietate, la cele privitoare la accesul la justiție, la dreptul de a fi recompensat echitabil pentru munca și efortul depus, drepturi sociale, drepturi și libertăți civice, dreptul a beneficia și de a dispune de resursele unei țări etc.). Anumite reforme sunt nepopulare nu pentru sunt dure iar cetățenii nu sunt dispuși să le înțeleagă și să le accepte, ci pentru că cetățenii realizează că atentează la interesele lor pentru a le favoriza pe ale altora. Ale celor care știu cum să deschidă ușa miștrilor și parlamentarilor ”cu capul” (mâinile fiindu-le ”ocupate”).

Nu există nicio rațiune superioară care să acorde unui grup restrâns de persoane dreptul de a decide în numele tuturor. Desigur, din motive practice, cetățenii unei țări nu pot decide de fiecare dată (prin exprim