Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență „Elias”, ieri, pentru o afecțiune digestivă .Ulterior medicii i-au diagnosticat o cu totul altă boală Boala de care suferă Sergiu Nicolaescu este mai complicată decât au estimat inițial medicii. În această dimineață, regizorul a fost operat de urgență.
Deși Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență „Elias”, ieri, pentru o afecțiune digestivă cronică și trecut pe medicamente, ulterior medicii i-au diagnosticat o cu totul altă boală. În acest moment, regizorul se află la secția de Terapie Intensivă. „Are mare noroc că a scăpat. Doamne ferește să ai apendicită acută flegmonoasă la 80 de ani! Acum, starea lui este stabilă”, ne-a declarat Dana Safta, managerul Spitalului de Urgență Elias.
A fost operat laparoscopic
Într-un comunicat de presă transmis cu puțin timp în urmă, se precizează că „Domnul Sergiu Nicolaescu a fost operat pe cale laparoscopica astazi, 28.12.2012, de echipa chirurgicala a Spitalului Elias. Interventia chirurgicala a fost impusă de evoluția clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute.
Intraoperator a fost descoperita o peritonită localizata cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicala a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”.
Semnele unei boli "ascunse"
Întârzierea cu care au intervenit medicii își poate găsi explicația în faptul că afecțiunea regizorului este mai puțin întâlnită la vârste foarte înaintate și nu e foarte ușor de depistat.
Din cauza simptomelor incerte, se întâmplă ca bonlavii să nu fie sunt tratați decât atunci când apar simptomele specifice peritonitei. Printre semnele apendicitei se numără și durere greu de suportat, vărsături repetate și te