- Politic - nr. 251 / 28 Decembrie, 2012 Ne saturam privindu-le! Preturi mari, venituri mici, produse multe, cererea mica! Dupa ’89, politicienii au ignorat, in mod constant, problemele alimentatiei. Stim insa ca, potrivit studiilor sociologice si analizelor economice, circa jumatate din bugetul gospodariei medii romanesti se duc pe mancare, avand o pondere de 2-3 ori mai mare decat media europeana; ca hrana poate fi deopotriva un bun motiv pentru revolte sociale – in decembrie 1989 restrictiile de hrana au justificat o buna parte din revolta de atunci. Fata, insa, de acea perioada, dupa ’89 – si, mai ales, incepand cu 2000 – 2001 -, mancarea a fost si ramane unul dintre cele mai importante castiguri pe care postcomunismul le-a adus in raport cu fostul regim politic. Si datorita cresterii economice, in unele perioade (nu e cazul celei de acum!) s-a inregistrat o abundenta de produse, care depasesc net cererea, dar mai ales capacitatea de plata a cetatenilor. In mod paradoxal, inainte de ’89 erau bani, dar lipseau produsele, iar acum sunt produse alimentare (berechet), dar nu prea sunt bani! Evident, cu exceptiile de rigoare. Acum, restrictiile la alimente nu mai vin "de sus” (de la conducerea de partid, pentru asa-zisa plata a datoriilor externe, cum era inainte de ’89), ci ele se refera la preturi si venituri. Adica, preturile sunt mari, iar veniturile, mici! Nu vom manca cu totii, desigur, somon afumat norvegian pentru ca nu ne permitem sa-l platim, dar simplul fapt ca el exista in galantare (in unele, evident), te face mai… relaxat, desi, fara bani, ramai… nemancat! C-asai capitalismul (ca si socialismul), pentru unii muma, pentru altii… ciuma! GHEORGHE GIURGIU - Politic - nr. 251 / 28 Decembrie, 2012 Ne saturam privindu-le! Preturi mari, venituri mici, produse multe, cererea mica! Dupa ’89, politicienii au ignorat, in mod constant, problemele alimentatiei.