Ceaţa le dă bătăi de cap din ce în ce mai des conducătorilor auto. Ieri dimineaţă, până la ora 10.30, judeţul Vrancea a fost sub atenţionare meteo Cod Galben de ceaţă, vizibilitatea scăzând pe alocuri şi sub 50 de metri. Nu este exclus ca fenomenul să apară şi în zilele următoare, de aceea poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să aibă o conduită preventivă pe întreaga durată a deplasării. „Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, iar orice manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare ale autovehiculelor trebuie să fie reglate corespunzător, iar farurile, inclusiv cele de ceaţă, să fie în bună stare de funcţionare. Pietonii trebuie să circule cât mai aproape de acostament sau pe trotuare, acolo unde acestea există”, transmit poliţiştii.
Meteorologii ne anunţă că vom avea parte de dimineţi şi seri ceţoase până la sfârşitul acestui an. Nu va lipsi nici gerul, care se va face resimţit în special noaptea. În timpul zilei, temperaturile vor fi chiar şi cu plus. În zilele următoare nu va ninge deloc, nici măcar la munte. „Vom avea ceaţă în fiecare zi, dimineaţă sau seara. Nu cred că va mai fi atât de densă cât a fost astăzi (ieri - n.r.) când vizibilitatea a fost sub 50 de metri, dar va exista în fiecare zi. Cât priveşte zăpada, vor fi doar fulguieli sporadice. Nu va fi zăpadă semnificativă nici măcar la munte”, ne-a declarat Florin Lăcătuş, directorul Staţiei Meteo Focşani. Potrivit acestuia, va fi semnalat fenomenul de chiciură.
La nivel naţional, sâmbătă, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea în Transilvania şi Moldova şi local în Muntenia şi Maramureş, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul ţării, iar în prima parte a zilei şi în extremitatea sudică, unde pe arii restrânse se vor semnala preci