- Editorial - nr. 251 / 28 Decembrie, 2012 Sub burnitarea marunta a gandurilor, in aceasta alta iarna a singuratatii, cuvintele-lumina coboara din rafturile bibliotecilor, lin, biruitoare, ca o prima ninsoare intr-un decembrie insotit de viitoare sperante. Coboara cuvintele-lumina sub alfabetul Limbii Romane cu acel miros de gutui si fulgi jucausi de nea, sub tropot de cai inchipuiti, purtandu-ne, in sanii de aur, prin zapezile albului luminat de acel cantec in surdina urcand din inima spre minte. Cu ea, cu lumina cuvintelor, trecem, neinfricati, fideli slujitori si aparatori ai Limbii, prin desele vami, din ce in ce mai potrivnice, de la o vreme incoace, ale ninsorilor si ale ghetii intolerantei. "Ninsori, cu toate sabiile trase,/Bat clopote prin infloriri de iarna” – ne-ar spune, de acolo, din lumina inaltului, poetul. De departe vine, cu lumina triumfatoare, tropotul de cai buiestri, acei bidivii inchipuiti de cei cu dorul dumnezeiesc de a vedea ce, poate, altii nu vad: poezia. Poezia, acea terapie sufleteasca, acea armonie a coerentei, a intuitiei divine, factor generator de frumos prin griul unei existente a implinirilor si mereu renuntarilor diurne. Poezia, de neconceput fara lumina, care "adauga viata vietii” - spunea Nichita Stanescu, autorul "Elegiei hiperboreene”. Lumina – Cuvant – Limba, o trinitate care ne da vesnicia. "Partea noastra de vesnicie – spunea academicianul si poetul, fratele nostru din Basarabia, Nicolae Dabija - e limba romana”. Limba lui Grigore Vieru in care "poti rade singur” si in care "te poti opri din plans”, limba sfanta "a vechilor cazanii”, "care-o rad si care-o plang/Pe la vatra lor taranii!”. Iar daca la-nceput a fost Cuvantul, "Prin limba, Dumnezeu, l-a facut pe om egal cu sine”, deoarece coborand din lumina, "Limba sta la fundamentul unei culturi, asa cum credinta sta la fundamentul unui sanctuar. (…) Pe ea se cladesc valorile