2012 a fost pentru Spania primul an al guvernului conservator al premierului Mariano Rajoy, anul reformelor structurale făcute contra şi la adăpostul recesiunii, anul prăbuşirii sistemului bancar, anul grevelor şi al mişcărilor de protest, anul sinuciderilor cauzate de evacuările silite, anul în care catalanii au adus la putere partidele secesioniste.
Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea
A mai fost anul în care s-au micşorat salariile, anul în care a fost restrâns dreptul la asistenţa sanitară gratuită, anul în care a crescut TVA-ul și anul în care Spania a ajuns la peste 6 milioane de şomeri, în concluzie un nou an de recesiune şi “probabil cel mai dificil an din istoria democratică a Spaniei”, după cum constata cu resemnare propriul rege, Juan Carlos I, în mesajul de Crăciun, în urmă cu doar o săptămână.
Pe fondul dezastrului de pe piaţa imobiliară şi al nemulţumirii sociale, la sfârşitul anului 2011 Partidul Popular, în frunte cu Mariano Rajoy ajunge la putere cu o confortabilă majoritate absolută, mai mult decât necesară, ţinând cont de planul ambiţios de reforme şi dezastruoasa situaţie economică moştenită de la guvernul socialist al premierului José Luis Rodríguez Zapatero.
Încă de la începutul acestui an, cu un deficit bugetar de aproape 8%, care s-a dovedit ulterior ca fiind de peste 9%, premierul Mariano Rajoy şi-a propus ca obiectiv principal al proaspătului guvern implementarea unei riguroase politici bugetare care să poată îndeparta spectrul unei intervenţii financiare, dorită de către autorităţile de la Bruxelles și cele de la Belin. Douăsprezece luni mai târziu, acest pericol încă nu a dispărut, a fost asimilat în parte printr-o intervenţie în sistemul financiar bancar, prima de risc continuă să fie ridicată iar nenumăratele măsuri de austeritate i-au adus premierului dușmani pe toate fronturile
