Până la 21 decembrie, anul 2012 a defilat marţial în ritmul tobelor ce prevesteau apocalipsa mayasă, apoi s-a făcut mic şi s-a ascuns după Bradul de Crăciun ca să-l pândească pe Moşul. Până se se ajungă la asta, la începutul lui 2012 se părea că toate-s noi şi vechi sunt toate. Lenuţa Udrea robotea cu poalele-n cap la minister, Emiliuţ Boc se scremea să ne convingă să strângem cureaua, iar Băse hăhăia în neştire. Asta până când şi-a pus boborul în cap luându- se la trântă cu Raed Arafat. Baciul sirian ce-a făcut ca Emiliuţ să devină o amintire mult prea devreme uitată iar locu-i să fie luat de baciul ungurean, actualul senator de Arad.
Odată cu evaporarea mielului de Paşti a fost demis şi acesta şi după localele ce-au vestit prohodul PD-L a urmat mult trâmbiţata suspendare a lui Băsescu. Ţin minte ziua aia pentru că era atât de cald, încât de teama vipiei am stat până la lăsarea serii într- un local unde am tot desfăcut în patru firul sinuos al politicii alături de nişte amici care nici nu ştiau cine e preşedintele. Semn că-n România lucrurile încep să redevină la normal, iar lumii i se rupe de aşa-zisul spirit civic îmbâcsit cu damf electoral.
Într- o altă zi, de data asta furtunoasă de-o trăznit în transformator şi-o murit curentul, a fost referendumul. Un eveniment plictisitor, animat de invidia celor ce se suspectau unii pe alţii dacă votează ori ba. Şi asta pentru că oamenilor foştilor guvernanţi le crescuseră iar coarne şi sperau într- o revenire spectaculoasă la alealalte alegeri, însă fără să precizeze anul. După care tărăboiul a continuat până- n decembrie când a venit secerişul roşu şi i-a potolit pe toţi.
Cam ăsta fu 2012 politic. În aşa secetă de caractere singura persoană care s-a evidenţiat în ochii mei a fost Radu Şmecherie, consilier şi şef de campanie electorală făcută după metoda tradiţională, cu goarnă amplasată pe maşină ş
