„Unul dintre cele mai mişto lucruri pe lumea asta este să mulţumeşti. E o igienă sufletească minunată“. Suntem la sfârşitul unui an care impune o astfel de curăţire. Căci 2012 a început cu o serie de proteste confiscate rapid de propaganda TV, a continuat cu scandaluri politice fără măsură şi s-a terminat cu alegerea celui mai dubios parlament din istoria recentă a României.
Hoţul s-a făcut demnitar, mitocanul a fost încoronat star, leneşul are aere de gospodar şi noroiul, în general, se etalează cu mândrie, ca o bijuterie de bal. E greu să nu ameţeşti într-un aşa carusel infernal şi fără fixarea câtorva repere riscăm să ni se întoarcă sufletul pe dos.
Reperele mele din acest ultim an sunt oameni în mare parte necunoscuţi public. Dar fiecare dintre ei este dovada vie a faptului că normalitatea bunului-simţ, a onestităţii şi a meseriei făcute corect şi cu discreţie nu a dispărut dintre români, în ciuda faptului că aceste calităţi nu mai fac parte dintre ingredientele succesului în România de astăzi.
Singurul eveniment din 2012 despre care sunt convins că va rămâne în cărţile de istorie este condamnarea definitivă la închisoare pentru fapte de corupţie a unui fost prim-ministru, Adrian Năstase. Decizia, o raritate în întreaga Uniune Europeană, a fost luată de cinci judecători, toate femei: Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie. Pentru întâia oară în istoria ţării mele, braţul justiţiei a fost suficient de lung şi de viguros pentru a-l atinge chiar şi pe unul dintre cei mai puternici politicieni ai României.
Acestor cinci femei am a le mulţumi pentru că, datorită profesionalismului lor, revoluţia din ’89 a început în sfârşit să devină o evoluţie.
La Timişoara există o clinică unde pot fi trataţi (şi vindecaţi) copiii bolnavi de leucemie. Deşi aparţine statului român
