Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta electronică, obligatorie de la 1 ianuarie

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Reţeta clasică devine istorie. Începând cu 1 ianuarie, medicii vor putea prescrie doar reţete electronice. Potrivit lui Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea (CAS), toţi cei 158 de medici de familie şi cele 84 de farmacii din judeţ şi-au implementat logistica necesară prescrierii şi eliberării reţetelor electronice. Codaşi la acest capitol sunt medicii din spitale şi policlinici, care mai au de pus la punct câteva aspecte privind prescrierea reţetelor electronice. Aceştia mai pot utiliza reţeta clasică în prima parte a lunii ianuarie, pentru a nu avea de suferit pacienţii.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul CAS Vrancea, în cazul în care medicii sau farmaciştii întâmpină probleme privind utilizarea reţetei electronice în perioada 29 decembrie – 3 ianuarie, au la dispoziţie un număr de telefon şi o adresă de email unde pot trimite solicitări pentru a primi lămuriri. „Pentru rezolvarea unor eventuale probleme privind PE (prescriere şi eliberare), în perioada 29 decembrie 2012 – 03 ianuarie 2013, puteţi accesa nivelul 1 de suport al sistemului: adresa de e-mail pusă la dispoziţia d-voastră (retetaelectronica@casvn.ro), precum şi numărul de telefon - 0729.774.362. Pentru medicii prescriptori: - până la momentul actual aveaţi obligaţia de a vă alinia cerinţelor tehnice pentru implementarea prescrierii electronice, astfel încât să aveţi deja preluate în sistemul propriu un calup suficient de mare de serii şi numere de PE (instalate şi disponibile pentru prescriere). De asemenea, pentru a putea asigura continuitatea prescrierii chiar şi în situaţii limită (lipsă de curent electric, lipsă de internet etc.), trebuie să vă asiguraţi un număr suficient de mare de PE «offline la domiciliu» (acoperitor pentru o lună). Pentru farmacii: - PE «offline la cabinet» şi/ sau «offline la domiciliu» sunt la fel de valabile pentru elibera

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 10 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 22 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°