Peste 300 de pensionari cu venituri mici s-au înghesuit, vineri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru ajutorul de 30 de lei oferit de CJ Argeş de sărbători, iar o femeie de 90 de ani a leşinat la coadă, oamenii spărgând geamurile uşii de la intrare, pe care au scos-o apoi din balamale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş, pensionara suferindă de inimă a fost dusă pe braţe de către jandarmi la o ambulanţă, unde a primit îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
"Sunt pensionari cu venituri mici, sub 700 de lei, înscrişi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Am înţeles că o bătrână suferindă a leşinat la coadă, colegii mei au dus-o pe braţe la salvare, a primit îngrijiri medicale, iar acum este în afara oricărui pericol. Au fost probleme acolo înainte de venirea jandarmilor, dar după venirea colegilor mei acum este linişte şi oamenii stau liniştiţi la coadă, pe un singur rând", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Argeş, căpitanul Cristache Toculet.
Un număr de 320 de bătrâni cu venituri mici, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Argeş beneficiază de suma de 30 de lei de persoană, iar alţi 80 în aceeaşi situaţie financiară vor primi şi ei un ajutor din fonduri suplimentare, din partea Consiliului Judeţean Argeş.
La ora transmiterii acestei ştiri, jandarmii au restabilit ordinea la coada de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Argeş, iar vârstnici stau în continuare la coadă, însă fără a mai fi înregistrate incidente.