Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Avem şase luni în care trebuie să creştem ca valoare a jocului. Să învăţăm să nu mai trăim din amintiri, asta e realitatea"

Publicat in Liga2, vineri 28 decembrie 2012 ·

FC Farul va trece în noul an cu doar câteva victorii obţinute în acest tur al Ligii II, fiind pe ultimul loc în Seria I, cu 9 puncte. Rezultatul „marinarilor” a dezamăgit total conducerea şi suporterii clubului, iar 2012 poate fi etichetat drept cel mai slab an al Farului din recenta sa istorie. Cu toate astea, „alb-albaştrii“ mai au de jucat jumătate de sezon şi sunt optimişti

Dacă anul 2012 a fost unul dezastruos pentru FC Farul, în care echipa s-a zbătut în fiecare meci şi nu a reuşit mai nimic, în care antrenorul principal Alin Artimon a fost mai mult suspendat decât lângă tuşă, iată că anul ce vine aduce noi speranţe, optimism şi convingere că echipa poate trece peste impasul în care se află.

„Sunt convins că 2013 va fi un an mult mai bun decât 2012, pentru că mai prost va fi greu să fie. Sper să gestionăm bine jocurile de acasă pentru că noi am avut neşansa să avem un program urât şi să jucăm nouă jocuri în deplasare şi doar patru acasă. Vom încerca să construim spre mai departe, asta ni s-a cerut. Un prim pas am făcut şi am ales oamenii cu care să lucrăm în toate sectoarele. Acum rămâne să completăm şi să începem să construim, pentru că până acum nu am construit, am angrenat piesele doar. Avem şase luni de zile în care trebuie să creştem ca valoare a jocului. Trebuie să ne realizăm obiectivele, printre care să învăţăm să nu mai trăim din amintiri, pentru că asta este realitatea, Farul nu mai este în Liga 1, Farul actual este altul. Nu sunt farist. Ion Barbu este farist, care este de atâţia ani lângă acest club. Eu sunt antrenorul Farului şi cred că sunt unul dintre cei care gândesc mai la rece, venind din afară. Adevărul este altul decât îl văd mulţi”, ne-a mai spus Artimon.

Un tur agitat

FC Farul a eşuat categoric în prima parte a sezonului 2012-2013, asta din cauza problemelor legate de componenţa lotului. „A fost un

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 52 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°