Românii care nu au chef sau bani să-şi petreacă noaptea dintre ani într-o staţiune montană sau la diferite restaurante pot opta pentru o adevărată petrecere în mijlocul străzii. Administraţiile locale din marile oraşe ale Transilvaniei au pregătit programe diverse în noaptea de Revelion, de la concerte de muzică clasică, până la cele de muzică populară şi nelipsitele focuri de artificii.
Cel mai "talentat" oraş la acest capitol pare a fi Sibiul. Pentru început, locuitorii fostei capitale culturale a Europei sunt invitaţi la Filarmonică, de la ora 19:00, pentru o reprezentaţie a Sibiu Youth Orchestra, dar şi a sopranei Daniela Vlădescu şi a baritonului Zoltan Nagy. Mai apoi, petrecerea se mută în stradă, acolo unde foştii reprezentanţi ai României la Eurovision, Paula Seling şi Ovi, vor ţine capul de afiş al concertului din Piaţa Mare. După focul de artificii de la miezul nopţii, le va veni rândul iubitorilor de muzică populară să încingă hora de Revelion, "ajutaţi" de Ansambul Junii Sibiului şi de cântăreaţa Mariana Anghel.
Aurel Tămaş şi Semnal M la Cluj
Spre deosebire de ultimii ani, clujenii vor avea parte şi de muzică, nu doar de focuri de artificii în cea mai importantă noapte din an. Semnal M, care tocmai a aniversat 35 de ani de activitate, va deschide programul din Piaţa Avram Iancu, după care Aurel Tămaş va încinge atmosfera înainte de miezul nopţii. După aproape 30 de minute de artificii, fosta concurentă de la Vocea României, Aminda ,şi trupa Hazard vor ura bun venit anului 2013. Timişorenii vor avea parte de un concert pe care chiar ei l-au ales în urmă cu o lună. Conform voturilor exprimate pe site-ul primăriei bănăţene, trupa Cargo va fi vedeta petrecerii de luni seara, care îi va mai cuprinde şi pe cei de la Narcotic Sound şi Christian D. La Oradea vor cânta cei de la Compact, însă au existat şi oraşe, printre care şi Alba Iul