Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario Monti va conduce o coaliţie de centru în alegerile din Italia

Publicat in Gandul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Premierul demisionar al Italiei Mario Monti a decis să fie liderul unei coaliţii de centru în scrutinul legislativ anticipat din Italia, scopul său fiind obţinerea postului de prim-ministru, după alegeri, relatează Corriere della Sera.

Mario Monti va fi susţinut de mici formaţiuni de centru şi de organizaţii civice - Uniunea Democratică de Centru (UDC), Viitor şi Libertate pentru Italia (FLI), Asociaţia Creştină a Muncitorilor Italieni (ACLI), Alianţa pentru Italia (API) şi Italia Viitorului (IF).

"M-am întâlnit cu membri ai societăţii civile şi cu lideri ai partidelor. Am primit un consens amplu şi credibil pentru agenda mea", a spus Monti, subliniind că problemele economice ale Italiei nu s-au încheiat.

"Nu voi înfiinţa niciun nou partid şi nu voi demisiona din funcţia de senator pe viaţă", a spus Monti.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat acum o săptămână Parlamentul, deschizând calea alegerilor anticipate, care vor avea loc pe 24 şi 25 februarie 2013. "Am semnat decretul de dizolvare a Camerelor Parlamentului, o decizie care era previzibilă dată fiind situaţia actuală", a explicat, într-un comunicat, preşedintele Giorgio Napolitano.

Guvernul italian în exerciţiu, condus de premierul demisionar Mario Monti, a semnat decretul prin care stabileşte organizarea scrutinului parlamentar anticipat pe 24 şi 25 februarie 2013. Premierul tehnocrat Mario Monti a demisionat după ce a pierdut sprijinul partidului lui Silvio Berlusconi - Poporul Libertăţii. Însă există din ce în ce mai multe apeluri pentru o revenire a lui Monti în fruntea unei coaliţii condusă de Mişcarea spre a Treia Republică, a patronului grupului Ferrari, Luca di Montezemolo.

Premierul demisionar al Italiei Mario Monti a decis să fie liderul unei coaliţii de centru în scrutinul legislativ anticipat din Italia, scopul său fiind obţinerea postului de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen a anunțat când vrea România în Schengen: ”Este ultimul obstacol”

Ziare.com acum 30 minute
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat vineri, 22 noiembrie, că locul României și Bulgariei este în Schengen și că mai există un singur obstacol. Șefa Comisiei Europene a zis că apreciază discuțiile de la Budapesta, între min

După 13 ani, România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 22 minute
„Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv cu premierul Viktor Orban a dat roade şi reuşim să ne bifăm azi (vineri - n.r.) obiectivele Am avut acum câteva zile o discuţie telefonică cu cancelarul Nehammer în care i-am transmis că Român

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Ursula von der Leyen, despre Schengen: Salut rezultatele pozitive ale discuţiilor informale de azi

Mediafax acum 22 minute
„Bulgaria şi România aparţin în întregime spaţiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre este ultimul obstacol. Salut rezultatele pozitive ale discuţiilor informale de astăzi de la Budapesta”, a scris vineri pe platforma X Ursul

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 53 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°