Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii din judeţ pregătesc amendamente cu duiumul pentru Legea Bugetului

Publicat in Glasul Aradului, vineri 28 decembrie 2012 ·

Cel mai probabil, la jumătatea lunii ianuarie parlamentarii vor fi convocaţi în sesiune extraordinară pentru a dezbate Legea Bugetului pentru anul 2013. În ceea ce-i priveşte pe parlamentarii arădeni, aceştia spun că în linii mari şi-au stabilit amendamentele şi priorităţile care doresc să fie promovate. În marea lor majoritate, senatorii şi deputaţii arădeni spun că şi-ar dori bani mai mulţi orientaţi spre investiţiile începute, dar şi spre altele noi. În general parlamentarii vor susţine amendamente care să aducă bani pentru propriile colegii pe care le reprezintă, însă unii spun că se vor zbate pentru întreg judeţul nu doar pentru un anumit colegiu.

Deputatul USL Flavius Măduţa spune că deocamdată nu a pus pe hârtie amendamentele pe care le va face, însă direcţiile spre care consideră importantă alocarea de fonduri sunt: sănătatea, educaţia şi investiţiile. „Două dintre amendamente vor fi legate de cele două pasaje de pe centură şi de Autostrada Nădlac-Bucureşti. Investiţiile sunt importante pentru că se crează locuri de muncă şi implicit vin bani spre buget, spre fondul de pensii. Totodată cred că sunt foarte importante domeniile cum ar fi Să­nătatea şi Educaţia. Îmi doresc să nu se mai taie de la aceste două ministere, ci chiar să se dea dacă este posibil. Ştim bine că în fiecare an la alocările bugetare, cele două segmente au avut de suferit. Doresc să menţionez că amendamentele mele nu vor viza doar proiecte ale colegiului meu, ci ale întregului judeţ. Eu nu sunt doar deputatul celor care m-au ales, ci al tuturor arădenilor”, ne-a declarat Flavius Măduţa.

Parlamentarii ARD au peste o sută de amendamente

Senatorul Constantin Traian Igaş spune că va avea circa o sută de amendamente care deja sunt pregătite şi aşteaptă să fie depuse. „Am finalizat amendamen­tele pentru Legea Bugetului şi aştept momentul în care acestea pot fi depuse. Sumele

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 14 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendarul Ortodox” pentru telefonul mobil. Ce conține aplicația

Botosani News acum 6 ore
Patriarhia Română anunţă lansarea oficială a aplicaţiei „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, aplicaţia vine în sprijinul credincioşil

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°