Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 20 câștigători de miliarde de dolari în 2012

Publicat in Capital, vineri 28 decembrie 2012 ·

2012 a fost clar anul în care cel mai mare câștig a fost adjudecat de fondatorul lanțului de magazine Zara, Armancio Ortega, care aprope și-a dublat averea. Industria mineritului a înregistrat pierderi.

În timp ce miliardari precum George Soros au înregistrat avansuri nesemnificative în 2012, de nici 1%, miliardarii care au profitat pe imp de criză sunt fie cei care activează sau provin din zone cu o creștere econiomică puternică, gen China și India, fie din zona arabă sau a producției de accesorii de lux.

Chiar dacă în ultimele două luni ale anului s-au înregistrat pierderi puternice pe bursele lumii, după cum relevă Bloomberg Billionaires Index, în top trei cei mai mari câștigătiori din 2012 se înscrie Carlos Slim Helu, cel mai bogat om al planetei și un prinț din Arabia Saudită, Alwaleed bin Talal al Saud, ambii cu câștiguri de aproximativ 15 miliarde de dolari.

Carlos Slim deţine America Movil, cea mai mare companie de telecomunicaţii din America Latină, şi vrea să-şi diversifice portofoliul prin preluarea de active în Europa la preţuri de criză. Slim a cumpărat 23% din Telekom Austria şi 28% din KPN, valoarea totală a achiziţiilor fiind de aproximativ 4 miliarde de dolari. Averea lui Carlos Slim a ajuns la 74,3 miliarde de dolari la sfârșitul acestui an, conform indexului publicat de Bloomberg. Bil Gates a pierdut din deprecierea cu peste 8% a acțiunilor companiei pe bursă, după realegerea lui Barack Obama ca președinte la SUA, dar per total, în 2012, averea sa a înregistrat un plus de peste opt miliarde de dolari.

Top cinci cei mai mari câștigători din 2011 este completat de proprietarul mărcilor Louis Vitton, Henessey sau Moet și ucraineanul Rinat Akhmetov, care are afaceri în industeria metalurgică, energie, etc. Printre învingători se numără și proprietarii imperiului Burger King, Amazon’s sau L’oreal. @

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°