Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţălnar: De la Dinamo nu va pleca nimeni, încercăm să mai aducem doi jucători

Publicat in Mediafax, vineri 28 decembrie 2012 · ·

Noul antrenor al echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, vineri, că nu va pleca niciun jucător de la gruparea alb-roşie în această pauză competiţională, precizând chiar că se va încerca achiziţionarea a doi jucători pentru completarea lotului.

"De plecat nu va pleca niciun jucător, sută la sută. Încercăm să mai aducem unul sau doi jucători. Sperăm să refacem ceea ce s-a deteriorat în ultima perioadă. Dacă toată lumea înţelege că e o perioadă mai grea şi toţi ne implicăm mai mult, eu cred că vom putea redresa această echipă. Eu sunt un om crescut aici. Nu cunoaşte nimeni mai bine decât mine ceea ce se întâmplă la Dinamo. Mă bucur că cei din conducere au avut încredere în mine. Este al cincilea mandat al meu şi de fiecare dată am venit la greu şi de fiecare dată am rezolvat ecuaţia echipei în momentul respectiv. Eu vă garantez că Dinamo va fi în scurt timp din nou o echipă de temut", a spus Ţălnar.

Tehnicianul a recunoscut că va fi greu să lucreze cu jucători neplătiţi, dar a afirmat că echipa poate obţine un loc în clasament care să-i permită participarea în cupele europene. "Ştiu, o să-mi fie greu, dar eu mă lupt ca de luna viitoare jucătorii să fie plătiţi la zi. După pregătirea la sânge pe care o să o facem la munte sper să vedem un alt Dinamo din primăvară. M-am înhămat la o treabă nu grea, ci foarte grea. Dar sper că o putem scoate la capăt. Cred că putem obţine un loc de cupă europeană, suntem la cinci puncte de locul trei. Sigur că va fi greu, pentru că sunt echipe puternice acolo, Vasluiul, Astra, Petrolul, CFR, unde sunt bani, stabilitate financiară", a menţionat noul antrenor al echipei Dinamo.

Cornel Ţălnar este de părere că Dorinel Munteanu şi-a "făcut treaba cum trebuia" cât timp a fost antrenor la Dinamo. "Dorinel şi-a făcut şi el calculele lui, poate avea o ofertă mai bună. A venit, şi-a făcut treaba cum trebuia în perioada res

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie!

Ziua Constanta acum 50 minute
Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie 2025. Potrivit unui anunț oficial, din cauza unui incendiu la o substație electrică care alimentează aeroportul, Heathrow se confruntă cu o întrerupere semnificativă de curent. Pentru a me

Divizia de nave de război a ThyssenKrupp estimează o triplare a pieţei, pe fondul creşterii cheltuielilor pentru apărare

News.ro acum o ora
ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS), producătorul german de sisteme navale, estimează că piaţa sa totală accesibilă – baza de clienţi – se va tripla până la sfârşitul deceniului, potrivit declaraţiilor CEO-ului Oliver Burkhard, transmite CNBC. ”Aceas

Mai prost de atât nu se poate - Ilie Bolojan: "România va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei"

Ziua News acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la finalul reuniunii Consiliului European, că România va fi, la fel ca în prezent, un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei. "Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din p

Porți deschise la Palatul Cotroceni, în weekend. Mai multe zone pot fi vizitate gratuit de public

HotNews acum 26 minute
Palatul Cotroceni se deschide pentru public începând cu acest weekend, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, anunțat în urmă cu o săptămână de președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul acestuia, de vineri până duminică,

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum 23 minute
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters. Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătoru

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 10 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Influencerul Bogdan Peșchir, suspectat că i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, fost reținut pentru 24 de ore

Ziua Constanta acum 44 minute
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, au declarat surse judiciare pentru AGERP

Turcia se confruntă cu proteste şi retrageri de investiţii după arestarea liderului opoziţiei,primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu

News.ro acum 3 ore
Economia deja fragilă a Turciei se pregăteşte pentru o nouă perioadă de turbulenţe şi retrageri masive ale investitorilor, pe măsură ce protestele au izbucnit în întreaga ţară ca reacţie la o serie de arestări controversate efectuate de guvernul pre

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°