Julie Mayaya, ultima câştigătoare a concursului „Vocea României” de la Pro TV, a trecut în drumul spre glorie prin Suceava. Mai exact, pe la Rădăuţi, acolo unde a cântat într-un restaurant în urmă cu aproximativ cinci ani. În perioada 2006-2007, mulatra Julie făcea senzaţie în Rădăuţi, la restaurantul Casa Biju, fostul Călăraşi. A ajuns să cânte în locaţia aflată în administrarea lui Radu Bejan prin intermediul unei persoane din Rădăuţi din domeniul muzicii.
„Era o voce deosebită, iar noi am încurajat-o mereu să meargă mai departe. După cele patru-cinci luni pe care le-a petrecut la Rădăuţi, a mers pe litoral, la Neptun, iar apoi pe un vas de croazieră. Am ţinut mereu legătura cu ea, iar periodic venea la Rădăuţi pentru a-şi petrece vacanţa. Mă bucur enorm că a câştigat acest concurs şi sper să o ţină tot aşa”, a declarat Radu Bejan, proprietarul restaurantului Casa Biju din Rădăuţi.
„Ucenicia” lui Julie a însemnat sute de ore de repetiţii la Rădăuţi, dar şi concerte în patru din cele şapte zile ale săptămânii pe perioada şederii în Bucovina. A fost o experienţă dificilă, dar care în final s-a dovedit benefică pentru cariera tinerei mulatre.
Radu Bejan a dezvăluit că în câteva luni intenţionează să mute restaurantul într-o nouă locaţie, iar la inaugurare are de gând s-o invite pe Julie Mayaya să asigure fondul sonor şi să interpreteze o parte din piesele care i-au adus acum celebritatea.
A câştigat detaşat „Vocea României”
Artista în vârstă de 26 de ani a strâns cel mai mare număr de voturi din partea telespectatorilor, reuşind să-i surclaseze pe Tibi Scobiola şi Cristi Nistor, consideraţi cei mai puternici adversari. Eleva lui Horia Brenciu este originară din Iaşi şi a început să cânte live la 17 ani. Nu a câştigat premii în scurta ei carieră, şi asta pentru că nu a mers la concursuri, ci la show-uri, nunţi, botezuri sau petrecer