* jandarmii l-au depistat pe bărbatul de 38 de ani în spatele clădirii unei societăţi comerciale situate în apropiere de Piaţa Halelor * acesta deţinea ilegal 2.100 de petarde
În apropierea sărbătorii de Revelion, vânzătorii de petarde încep să îşi facă apariţia prin diverse locuri, însă oamenii legii sunt cu ochii pe ei. Ieri, în plasa jandarmilor a picat un brăilean de 38 de ani, care avea asupra sa peste 2.000 de petarde.
În jurul orei 12.00, o patrulă de jandarmerie l-a depistat, în spatele unei societăţi comerciale, situate în apropiere de Piaţa Halelor, pe Sică S. Acesta deţinea ilegal 2.100 petarde clasa II . Petardele au fost găsite ca urmare a controlului corporal preventiv şi al sacoşei pe care o avea asupra sa persoana suspectă. "Patrula de jandarmerie i-a întocmit bărbatului actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «deţinere, transport, folosire de materiale explozive executate fără drept», ce au fost predate, împreună cu bunurile ridicate, lucrătorilor IPJ Brăila, în vederea continuării verificărilor", a precizat plt. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, pe timpul patrulărilor zilnice, jandarmii brăileni vor avea în atenţie şi zona pieţelor, care este mai aglomerată ca de obicei, tocmai pentru a-i depista pe indivizii certaţi cu legea.
* jandarmii l-au depistat pe bărbatul de 38 de ani în spatele clădirii unei societăţi comerciale situate în apropiere de Piaţa Halelor * acesta deţinea ilegal 2.100 de petarde
În apropierea sărbătorii de Revelion, vânzătorii de petarde încep să îşi facă apariţia prin diverse locuri, însă oamenii legii sunt cu ochii pe ei. Ieri, în plasa jandarmilor a picat un brăilean de 38 de ani, care avea asupra sa peste 2.000 de petarde.
În jurul orei 12.00, o patrulă de jandarmerie l-a depist