Începând cu data de 19 ianuarie 2013 vor intra în vigoare o serie de noutăţi în ceea ce priveşte permisele auto şi obţinerea acestora.
Astfel, spre exemplu, noua legislaţie rutieră prevede limita de vârstă de 24 ani, pentru obţinerea categoriilor "A", "C", "E" şi "D", faţă de 18 ani cât este în prezent.
“O altă noutate prevăzută în lege se referă la reintroducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, aspect ce conduce la obligativitatea permisului de conducere pentru aceste categorii. Şoferii vor avea nevoie să obţină permis de conducere pentru categoria AM.
Cei care vor dori să conducă un moped va trebui să obţină un permis de conducere în urma unui examen constând într-o probă teoretică şi o probă practică în poligon”, a declarat Florin Sironka, şef Serviciu Permise Auto Maramureş.
Acesta a mai menţionat faptul că potrivit noilor reglementări, apar modificări şi în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii permiselor de conducere.
“Astfel, pentru categoriile destinate şoferilor profesionişti, perioada de valabilitate va fi de cinci ani, iar pentru şoferii amatori va fi de zece ani. Până acum, valabilitatea era de zece ani pentru toţi posesorii de permis de conducere.