Bancherul Bogdan Baltazar a murit în această dimineaţă, la Spitalul Elias din Capitală. Fostul preşedinte BRD avea 73 de ani. Bogdan Baltazar a decedat vineri, la ora 4.00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, “după o lungă şi grea suferinţă”, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare.
Baltazar a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD – Groupe Société Générale în 1998, el renunţând la acest post în octombrie 2004.
Fostul consilier financiar s-a afirmat în viaţa publică şi politică imediat după 1989. În iunie 1990 a fost numit secretar de stat la Guvernul României. Pînă în iulie 1991, Baltazar a condus Departamentul Informaţiilor Publice şi a fost primul purtător de cuvînt al guvernului Roman.
Plecarea din structurile guvernamentale l-a introdus în lumea finanţelor internaţionale. Timp de cinci ani, Baltazar a fost consilier superior, coordonator al grupului pentru România în Centrala Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – Londra. La BERD a fost şef de proiect pentru principalele programe de finanţare- restructurare derulate de bancă în Romania.
Revenit în politică în 1996, când a răspuns de campania prezidenţială a lui Petre Roman, Baltazar este numit la începutul lui 1997 în funcţia de vicepreşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat.
Bancherul Bogdan Baltazar a murit în această dimineaţă, la Spitalul Elias din Capitală. Fostul preşedinte BRD avea 73 de ani. Bogdan Baltazar a decedat vineri, la ora 4.00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, “după o lungă şi grea suferinţă”, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare.
Baltazar a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD – Groupe Société Générale în 1998, el renunţând la acest post în octombrie 2004.
Fostul consilier financiar s-a afirmat în viaţa publică şi politică imediat după 19