Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criticul literar Cristian Livescu, la 67 de ani

Publicat in Ceahlaul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Criticul şi istoricul literar Cristian Livescu a împlinit 67 de ani şi aproape cinci decenii de activitate literară. Absolvent al Facultăţii de Filologie, Bucureşti, debutează publicistic în Viaţa studenţească (1965), cu reportaje.În studenţie, a condus Cercul Studenţesc de Teorie şi Critică Literară al Facultăţii, iniţiind, împreună cu alţi colegi, în 1967, Cenaclul Atlantida (Casa Studenţilor din Bucureşti). După 1968, redactor la ziarul Ceahlăul din Piatra-Neamţ, titular la rubrica de cultură. A debutat literar cu un eseu despre Adrian Marino, în Revista Ateneu, Bacău (1973). A condus Cenaclul Literar Calistrat Hogaş din Piatra-Neamţ (1971-1977), care va deveni, după 1985, Cenaclul Scriitorilor din Neamţ. Este unul din organizatorii Antologiei scriitorilor români contemporani. După 1990, consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Neamţ. Ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, va îndeplini diferite funcţii precum cea de membru în Consiliul Asociaţiei Iaşi a Uniunii Scriitorilor (1996- 2001), preşedinte al Reprezentanţei Neamţ a Uniunii Scriitorilor, (1997-2004), a fost membru permanent şi preşedinte ale unor jurii la nivel de filială sau pe plan naţional. Din noiembrie 2002, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia Critică. Membru fondator Revistelor Credinţa Neamului, (1992), Poezia, Antiteze (şi redactor şef, 2000, director, din 2010), director fondator al Editurii Crigarux, redactor asociat la Revista Convorbiri literare din Iaşi, cu cronică literară permanentă (critica criticii, 1996-2000, şi critica poeziei, din 2003 şi în prezent). Este autor al mai multor cărţi de critică şi istorie literară, câteva dintre ele despre poeţi importanţi precum Eminescu sau Ion Pillat (cu care a şi debutat editorial). A avut o bogată activitate de critic dramatic (concretizată în volumul Ascuns într-o lojă). Cristian Livescu este criticul

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 8 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 3 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 12 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 11 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 11 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 10 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 7 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 8 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°