Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi din acest an în care mai puteţi trece pragul Bibliotecii Judeţene A. D. Xenopol

Publicat in Glasul Aradului, vineri 28 decembrie 2012 ·

Astăzi este ultima zi din acest an în care mai puteţi vizita secţiile Bi­bliotecii Judeţene A.D. Xenopol Arad. Lucia Bibarţ, purtător de cuvânt, ne asigură că instituţia funcţionează după programul normal, astfel încât dacă aveţi de returnat cărţi, ca să nu intraţi cu datorii în noul an, o puteţi face, după cum urmează: secţia împrumut carte copii între orele 9 şi 17, secţia împrumut carte adulţi între 9 şi 18 şi secţia artă şi multimedia între 10 şi 18. După orarul obişnuit funcţio­nează şi sala de lectură, adică între orele 12 şi 20. Instituţia îşi va redeschide porţile joi, 3 ianuarie.

Biblioteca Judeţeană A. D. Xenopol este o instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de Consiliul Judeţean Arad, aflată în slujba comunităţii. Principalele atribuţii ale acestei instituţii sunt: constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, pu­blica­ţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere. În plus, biblioteca organi­zează şi derulează proiecte şi programe culturale proprii şi în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat public – privat.

Catalog virtual

De câţiva ani site-ul Bibliotecii Judeţene A. D. Xenopol oferă informaţii despre secţii, filiale, evenimentele şi proiectele instituţiei. Aici aveţi acces şi la catalogul informatizat al documen­telor unde puteţi căuta cartea sau informaţia dorită.

La articolele din meniul Evenimente se pot adăuga comentarii. Pentru aceasta trebuie să fiţi logaţi prin creare unui cont pe situl instituţiei. Se pot adăuga şi comentarii anonime, însă acestea sunt moderate de administrator.

Fond valoros de carte veche

Nu atât de bine dotată, în ce priveşte numărul sau vechimea exempl

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 14 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendarul Ortodox” pentru telefonul mobil. Ce conține aplicația

Botosani News acum 6 ore
Patriarhia Română anunţă lansarea oficială a aplicaţiei „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, aplicaţia vine în sprijinul credincioşil

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°