Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exerciţii fizice care te ajută să fii în formă în noul an

Publicat in Ora de Timis, vineri 28 decembrie 2012 ·

Oricât de sportivă ar fi firea ta, cu siguranţă ai lăsat-o mai moale cu exerciţiile fizice în perioada Sărbătorilor. Ai gustat din toate bunătăţile, n-ai făcut mişcare şi acum se vede. “Înarmează-te” cu două gantere de 1,5-2 kilograme fiecare şi execută două-trei seturi a câte 15-20 de repetări. Odihneşte-te 30 de secunde după fiecare set. Fă aceste mişcări de două-trei ori pe săptămână şi nu-ţi va părea rău.

Pentru tonifierea umerilor şi a tricepsilor trebuie să faci următorul exerciţiu: stai în picioare, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor. Cu coatele îndoite şi lipite de corp, ganterele poziţionate la nivelul umerilor, cu palmele spre interior, apoi ridică-le deasupra capului, răsucind încheietura, astfel încât palmele să fie spre exterior.

Exerciţi fizice pentru tonifierea abdomenului

Oblicii vor fi tonifiaţi dacă din poziţia în picioare cu picioarele depărtate la nivelul umerilor şi în mâini cu cele două gantere, aplecă-te încet spre stânga (apoi spre dreapta) cât de mult poţi (ideal ar fi ca gantera să ajungă la nivelul genunchiului).

Atenţie! Nu te apleca spre faţă sau spre spate, mişcarea se face numai pe laterală. Abdomenul inferior va fi ajutat executând următoarele mişcări: aşezat pe spate, ridică picioarele cu genunchii îndoiţi până la nivelul pieptului, apoi ridică fundul de la podea cât de sus se poate, astfel încât să fii sprijinit de podea doar cu spatele superior. Ideal este să nu te odihneşti între repetări, dar dacă eşti începător, câteva secunde de pauză sunt indicate. Atenţie! Mişcările trebuie efectuate încet, dacă sunt executate brusc rişti să îţi accidentezi spatele inferior.

Citeşte continuarea pe sfatulparintilor.ro.

Oricât de sportivă ar fi firea ta, cu siguranţă ai lăsat-o mai moale cu exerciţiile fizice în perioada Sărbătorilor. Ai gustat din toate bunătăţile, n-ai făcut mişcare şi acum se vede.

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 54 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 33 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°