Pentru foarte multe persoane, noaptea de la cumpăna dintre ani reprezintă ocazia ideală de a da uitării trecutul şi de a începe un nou an mai bun decât precedentul. Însă, în loc să lăsăm totul la mâna zeiţei Fortuna, am putea cu toţii să „forţăm” puţin norocul, invocându-l cu ajutorul mâncărurilor pe care le consumăm în noaptea de Revelion.
Popoarele din întreaga lume consideră anumite alimente drept norocoase şi capabile să ajute destinul să facă anul care vine unul mai bun decât cei trecuţi. Tradiţiile variază de la cultură la cultură, însă există anumite similarităţi între mâncărurile care se consumă în noaptea de Revelion în diverse colţuri ale lumii. Există şase mari categorii de alimente considerate de bun augur, iar acestea sunt fructele - în special strugurii, legumele cu foi, peştele, carnea de porc, legumele cu boabe şi dulciurile.
Fie că doriţi ca la cumpăna dintre ani să aveţi un meniu întreg de mâncăruri norocoase, fie că vreţi doar să îl completaţi pe cel deja conceput, iată care sunt alimentele care atrag norocul asupra dumneavoastră şi care, se spune, garantează că veţi avea un An Nou fericit.
Peştele
Preparatele pe bază de peşte sunt nelipsite de pe masa de Revelion în multe ţări. Potrivit istoricilor, codul este una dintre cele mai populare varietăţi de peşte servite de Anul Nou, căpătându-şi această popularitate încă din Evul Mediu. Motivul pentru care codul era preferat încă de atunci este faptul că, înainte de a fi inventat frigiderul şi de a apărea mijloacele moderne de transport, codul putea fi păstrat şi transportat în bune condiţii în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. În prezent, în Danemarca se consumă cod fiert, în timp ce în Italia, pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă se serveşte cod uscat şi sărat. Polonezii şi germanii mănâncă hering şi, mai mult decât atât, nemţii obişnuiesc să poarte