Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Febra mesajelor de Anul Nou. Facebook lansează o aplicaţie specială.

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

„Midnight Message Delivery” este noua aplicaţie Facebook care va ura prietenilor un mesaj privat în noaptea trecerii între ani.

Noua aplicaţie a celor de la Facebook limitează însă numărul de prieteni cărora pot fi transmise astfel de mesaje la 10, potrivit International Business Time, însă reuseşte să scutească utilizatorii de o sarcină în plus pe care erau nevoiţi până acum să o facă în noaptea de Revelion. Pe reţeaua de socializare Twitter ideea unei astfel de aplicaţii nu a fost primită bine de internauţi, unii dintre ei anunţând că nu vor folosi Midnight Message Delivery deoarece consideră că este doar o metodă muşamalizată de a trimite mesaje de tip Spam la prietenii de pe Facebook. În pofida scepticismului unora, accesibilitatea şi funcţionalitatea Midnight Message Delivery ar putea transforma aplicaţia într-unul dintre cele mai folosite programe din mediul online internaţional de Revelion.

Febra mesajelor îi va cuprinde în curând şi pe cei care obişnuiesc să facă aceste urări prin SMS, astfel la mare căutare sunt fie mesaje haioase, fie unele mai serioase, care pot fi trimise şefilor. Mai jos aveţi câteva astfel de mesaje ce pot fi trimise rudelor sau prietenilor: “Previziuni meteo de REVELION 2013: ploaie de pupici şi îmbrăţişări… te sfătuim să închizi umbrela şi să deschizi inima. Un An Nou Fericit!”.”Noul an să va aduca belşug în casă, bucate pe masă, valută în cont, un iaht în port, motor pe autostradă şi vecinii ca să vadă. La mulţi ani!” ,”Aho Aho, e Anul nou/ Şi găina-i fără ou,/Şi cucoşu’ fără guşă,/Dă-mi şi mie un leu mătuşă!”, “Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2012, îţi trimit o mie de urări de bine însoţite de îmbrăţişări şi îţi urez un An Nou Fericit!”, “Gânduri bune fug spre voi, sănătate şi noroc! Sărbători fericite şi un An Nou de poveste! La mulţi ani!”, “Pentru anul ce vine îţi doresc: pace în suflet, bucu

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

ANM: Până în august vor fi temperaturi ridicate și precipitații puține în România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 7-14 iulie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Nicușor Dan se va întâlni cu noi ambasadori care își vor prezenta scrisorile de acreditare

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Administrației Prezidențiale, astăzi, 8 iulie, președintele Nicușor Dan va primi mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni, unde aceștia își vor prezenta scrisorile de acreditare. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 15.00, a menționat Ad

Incendiu provocat din neglijență într-o gospodărie din Tupilați. O femeie a ajuns la spital

Ceahlaul acum o ora
Un incendiu a izbucnit luni seară, în data de 7 iulie, într-o gospodărie din comuna Tupilați. Flăcările au fost semnalate în jurul orei 20:53, pe strada Boului, iar intervenția pompierilor a prevenit extinderea focului la întreaga locuință și la o a

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°