În anul 2010 a apărut un roman care i-a fermecat pe cititori şi i-a cucerit pe criticii literari: ,,Când ne vom întoarce” de Radu Mareş, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010. Cel mai mult însă au surprins pe toată lumea premiile cu care a fost încununat în anul următor: Premiul pentru Proză al selectivei şi numeroasei Filiale Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul pentru Proză al cuirasatului numit Uniunea Scriitorilor din România.

Dacă premiul de la Cluj, spaţiu cu scriitorimea condusă cu o mână înţeleaptă în mănuşă de catifea de respectata autoritate critică a Irinei Petraş, a putut fi mai uşor înţeles, scriitorul aparţinându-i de multă vreme, de multă vreme trăind şi scriind în Cluj-Napoca, decizia de la Bucureşti a produs vâlvă în mediile literare. Pe de o parte, pentru că autorul avea 70 de ani şi aparţinea Provinciei, pe de altă parte pentru că roma-nul său era, este cumva împotriva curentului, în afara modei. Cu o arhitectură elegantă şi solidă nu se încadra rupturilor de naraţie, unghiurilor neaşteptate de abordare, deselor schimbări de voce iubite (de multe decenii) de romanul actual. Cu o frază limpede şi subtilă, cu un stil aristocratic, se detaşa de la primele pagini de bubele, mucegaiurile şi noroiul limbajului dominant al prozei de astăzi. Începută pe fundalul pur al unor nesfârşite zăpezi, povestea de dragoste, fără nicio descriere erotică, fără nicio scenă în oglindă, curge ca un râu fierbinte sub gheaţă, lăsând doar aburul să-i deseneze drumul tragic. Să mai spunem că într-un univers romanesc întors spre problemele individului, spre neşansele marginalului societăţii, eroul lui Radu Mareş trăieşte şi se luptă cu adversităţile, la marginea istoriei şi geografiei româneşti, cu sentimentul vital al unei misiuni. Mai mult, de o valoare literară indiscutabilă, cartea lui Radu Mareş este prima după peste o jumătate de secol de literatură