Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii au revenit la ideea infiintarii unei zone economice libere transatlantice in sprijinul economiilor lor greu incercate in ultimul timp. Expertii intrevad in aceasta o incercare de a contrabalansa economiile in dezvoltare ale Chinei si Indiei, dar apreciaza ca punerea in practica a acestui plan nu va fi usoara, intrucat UE si SUA sunt in competitie una cu alta, comenteaza publicatia economica rusa Vzgliad.
Potrivit acesteia, intr-o atmosfera de confidentialitate absoluta, UE si SUA pregatesc un acord privind crearea unei zone economice libere transatlantice. 'Occidentul nu are de gand sa predea o parte din pozitiile sale in noua economie globala tarilor emergente, in special grupului BRICS' (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud), a declarat o sursa bine informata, confirmand ca se pregateste o initiativa fara precedent privind crearea unei zone economice libere transatlantice, din care vor face parte UE si SUA.
Deocamdata se stie despre desfasurarea unor runde de consultari destinate pregatirii unor acorduri privind comertul agricol, investitiile reciproce, impozitarea, recunoasterea reciproca a standardelor in medicina si in alte domenii.
Dupa cum subliniaza publicatia amintita, initiativa crearii uniunii comercial-economice transatlantice ii apartine cancelarului german Angela Merkel. Acest proiect a aparut in 2007, insa atunci ideea a intalnit opozitia Washingtonului. In special, 'la incercarile SUA de a bloca planul' dnei Merkel s-a referit in presa comisarul european pentru industrie Gunter Verheugen.
La inceputul primaverii 2007, Germania a prezentat un pachet de propuneri privind armonizarea legislatiei intre UE si SUA in domeniile economic si comercial. Miza acestui pas a fost crearea conditiilor pentru formarea in viitor a zonei de liber schimb intre UE si SUA.
Cu toa