Ministrul de Interne, Radu Stroe, a vorbit vineri seară, la Antena 3, despre pactul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, caracterizând semnarea acordului drept “o greşeală cu un scop nobil”.
Vorbind despre acordul de coabitare semnat de Traian Băsescu şi de Victor Ponta, ministrul de Interne a afirmat că, deşi “nu s-a simţit confortabil”, “nu avem toate elementele pentru a face o pronunţare sentenţioasă”. La insistenţele jurnalistului, Stroe a recunoscut că “mai sunt şi greşeli pe lumea asta, dar au un scop nobil”.
Întrebat dacă faptul că preşedintele l-a numit pe Victor Ponta în funcţia de premier înseamnă “o lipsă de reacţie din partea lui Traian Băsescu”, Stroe a declarat că “la un asemenea vot, Traian Băsescu cred că nu avea altă soluţie. Însă dacă va mai avea reacţie sau nu, după cum ştiu eu, sigur că va mai avea reacţie”. “Nu ar fi el, dacă nu ar fi aşa”, a continuat ministrul de Interne.
De asemenea, Radu Stroe a discutat şi despre coabitarea dintre Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, arătând că este o “relaţie de prietenie foarte serioasă, pe baze de principii extrem de importante care au stat la baza construirii USL. Această construcţie – niciodată nu poţi fi sigur ce se întâmplă în viaţă la un moment dat – nu are niciun motiv să deraieze”.
Pe de altă parte, Stroe a arătat că, în cazul în care Uniunea Social Liberală nu va dura, oricine va fi responsabil de “ruperea alianţei” “va claca politic definitiv”.
“Cine va rupe această alianţă, va claca politic definitiv. Nu cred că se va face vreodată. Dar trebuie să fim realişti. Când un partid de stânga - cu care noi ne războim de peste 20 de ani - cu unul de dreapta reuşesc să realizeze rezultate formidabile în alegerile locale, acest fapt demonstrează că este posibilă coabitarea între PNL şi PSD”.
“Numai un accide