News Un angajat al Penitenciarului Botoşani s-a spânzurat vineri, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în unitatea de detenţie. Agentul în vârstă de 50 de ani a fost găsit de colegii săi.
"Administraţia unităţii de detenţie a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la anunţarea membrilor familiei funcţionarului public cu statut special. În prezent, reprezentanţi ai Parchetului efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului, urmând ca în funcţie de concluziile acestora să fie dispuse măsurile procedurale care se impun", a declarat Anna-Maria Anghel, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Funcţionarul public cu statut special a fost angajat în sistemul administraţiei penitenciare, la Penitenciarul Botoşani, din anul 1991. Până în prezent persoana în cauză nu a fost sancţionată disciplinar, întreaga sa activitate fiind apreciată prin calificativul „Foarte bine”.
News Un angajat al Penitenciarului Botoşani s-a spânzurat vineri, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în unitatea de detenţie. Agentul în vârstă de 50 de ani a fost găsit de colegii săi.
"Administraţia unităţii de detenţie a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la anunţarea membrilor familiei funcţionarului public cu statut special. În prezent, reprezentanţi ai Parchetului efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului, urmând ca în funcţie de concluziile acestora să fie dispuse măsurile procedurale care se impun", a declarat Anna-Maria Anghel, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Funcţionarul public cu statut special a fost angajat în sistemul administraţiei penitenciare, la Penitenciarul Boto