Într-o publicaţie pentru femei din anul 1938, numită Jurnalul doamnei, criticul şi istoricul literar Eugen Lovinescu făcea o trecere în revistă a celor mai recente talente feminine din literatură.

În acest domeniu, pentru a ajunge la ceea ce l-a preocupat, Lovinescu spunea că „în opinia publică se resimte de o prejudecată faţă de literatura feminină, care pleacă, fireşte dintr’o prejudecată cu bază mai largă faţă de însăşi facultăţile intelectuale ale femeei. Venită târziu la viaţa publică, mai ales în părţile aceste are orientului, femeia a întâmpinat şi întâmpină şi acum o ostilitate principială în toate revendicările şi manifestările ei, de ordin politic, social sau artistic”.

Sensibilitatea vibrantă a femeii

Criticul literar susţinea că prejudecata legată de femeie nu era nicăieri mai neîndreptăţită decât în artă. „Dacă în privinţa vigoarei intelectuale a femeei se mai pot ridica oarecare controverse, în ceea ce priveşte arta controversele nu mai sunt plauzibile; arta este o expresie a sensibilităţii şi nimeni nu a negat femeiei sensibilitatea ca însuşire esenţială şi chiar, adesea, covârşitoare, în dauna celorlalte două elemente ale sufletului omenesc, până la dezechilibru. Pe bază de simţire, de imaginaţie, de fantezie, cel puţin o mare parte a literaturii ce nu se reclamă de creaţia obiectivă, ci subiectivă, constituie manifestarea cea mai naturală a sufletului feminin şi oarecum habitatul ei normal. [...] Elementul esenţial, generator, există însă: sensibilitatea atât de vibrantă a femeiei s’a realizat în toate literaturile într’o serie de mai opere lirice sau de imaginaţie”.

Acele rânduri, scria Lovinescu, „n’au ca scop de a emite generalităţi asupra literaturii feminine universale şi nici chiar exemplificări din literatura noastră de eri şi de azi, deşi apariţia doamnei Hortensia Papadat-Bengescu reprezintă expresia ce