Traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat în Bucureşti în pieţele George Enescu şi Constituţiei şi pe strada Mihail Sebastian cu ocazia manifestărilor dedicate Revelionului 2013.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în Piaţa Constituţiei circulaţia va fi restricţionată în perioada 31 decembrie 2012, ora 22,00, şi 1 ianuarie 2013, ora 6,00, în Piaţa George Enescu în intervalul 31 decembrie 2012, ora 20,00 - 1 ianuarie 2013, ora 2,00 iar pe strada Mihail Sebastian, între 29 decembrie 2012, ora 10,00 - 1 ianuarie 2013, ora 5,00.
Brigada de Poliţie Rutieră va restricţiona traficul pe bulevardul Unirii, între bulevardele I. C. Brătianu şi Libertăţii, în perioada 31 decembrie 2012, ora 22,00 şi 1 ianuarie 2013, ora 6,00, iar pe bulevardul Libertăţii, între bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, în perioada 31 decembrie 2012, ora 23,00 şi 1 ianuarie 2013, ora 2,00.
Rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră pentru evenimentele din Piaţa Constituţiei sunt Calea 13 Septembrie - bulevardul Libertăţii - Piaţa George Coşbuc - bulevardul Regina Maria, strada Izvor - strada Hasdeu - Splaiul Independenţei şi bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Splaiul Independenţei - strada Hasdeu - strada Izvor - Calea 13 Septembrie.
Pentru evenimentul din Piaţa George Enescu restricţiile vor fi în perioada 27 decembrie 2012, ora 7,00 - 1 ianuarie 2013, ora 7,00, pe strada Franklin, şi în perioada 31 decembrie 2012, ora 20,00 - 1 ianuarie 2013, ora 2,00, gradual, în funcţie de afluenţa publicului pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi str. Dem I. Dobrescu, pe str. Ştirbei Vodă, între str. Luterană şi Calea Victoriei, pe strada George Enescu, pe strada Episcopiei, pe strada C-tin Esarcu, pe strada Dem I. Dobrescu şi pe strada C. A. Rosetti.
Rutele ocolitoare recomandate pentru circulaţia rutieră sunt Piaţa Vi