ACCENT

Discutie între doi amici, în statia de autobuz, care, ca mai întotdeauna, se lăsa asteptat. Venise vorba despre cunostinte comune.

- Îl stiu pe ăla de prin clasa a IV-a, zice unul. Era coada clasei, abia se tîra cu învătătura. Nu era de el. La scurt timp, am aflat c-a abandonat cartea, a legat-o de gard. S-a făcut nu-s ce, la nu-s ce, un fel de băgător de seamă. Multă vreme n-am mai stiut de el. Dar, într-o zi, cineva i-a pomenit numele. A, ăla? Ce mai face, am întrebat. Am fost, o vreme, colegi de clasă, parcă ti-am spus. Era cam tont.

- Ce tont, bre, ce tont? C-a ajuns deputat!

- Cum? Dar pentru asta nu-ti trebuie oleacă de scoală, de facultate, tot tacîmul?

- Păi are, nene. Ce crezi? Le-a făcut pe toate „la distantă“.

- Ce-i aia „la distantă“? Că eu acum aud.

- Înseamnă învătămînt la distantă.

- Si cum vine asta, cum se face?

- Păi uite cum. Tu nu esti unde e facultatea. Tu esti în satul sau orasul tău. Te duci pe la facultate cînd si cînd, cică pentru examene.

- Fain. Stai acasă si scoala-ti merge.

- Păi, hai acum să-ti spun tot chichirezul. Pachetele cu una-cu alta, cu unele-cu altele, cît mai multe, inclusiv cu verzisori, cît mai multi, le trimiti înainte, prin altcineva, omul tău de încredere. Asta ca să nu bată la ochi, să se spună cum spun juristii „dare si luare de mită“ sau „dobîndire de foloase necuvenite“. La sfîrsit, si asta după cum a „învătat“, omul nostru se trezeste cu patalamaua. Licentiat în... . Dar să stii că se dau si doctorate asa. Hă, Hă!

- Măi să fie! Si omul nostru tot asa?

- Păi cum altfel? Că am văzut si eu că-i bleg bine.

- Si deputat cum a ajuns?

- Păi tot prestînd de la distantă. Unii îi scriau compunerile electorale, si el doar le citea. Dar, mai ales, împărtea plocoane, găleti cu zahăr, orez, si altea alea.

- Bravo nouă, halal