Secţia de Geriatrie a Spitalului Municipal Timişoara nu avea până nu demult decât un ambulatoriu de specialitate. Acum, însă, această secţie se bucură de saloane noi, aparatură performantă şi servicii medicale de calitate.
Timp de mai bine de zece ani nu s-a făcut nicio investiţie în Secţia de Geriatrie a Spitalului Municipal, care până în luna octombrie funcţiona doar în sistem ambulatoriu. Personalul acestei secţii a cerut un spaţiu mai mare, un spaţiu unde să se poată face şi internări. Spaţiul a fost obţinut, iar lucrările au început în urmă cu doi ani. Recent, Primăria a alocat aproape 550.000 de euro pentru reabilitarea întregului spaţiu şi pentru achiziţionarea unor echipamente specifice – aparatura obişnuită pentru un serviciu de Interne, sistemul informatic şi EKG-uri.
Miercuri a fost inaugurat sediul nou renovat. Managerul Spitalului Municipal, dr. Octavian Mazilu, spune că proiectul de reabilitare a fost adoptat din mers de către primarul Nicolae Robu, odată cu preluarea mandatului.
Noua secţie a Spitalului Municipal funcţionează cu spitalizare pe bază de 10 - 14 zile. Toţi pacienţii acestei secţii beneficiază de o evaluare clinică şi paraclinică a stării de sănătate. În plus, se face o evaluare geriatrică prin depistarea şi tratarea tulburărilor cognitive, se face o evaluare funcţională a activităţii de bază a pacientului, „fapt care pe noi ne ajută să ne dăm seama dacă acel pacient poate fi independent la domiciliu”, după cum afirmă doctor Corina Vancea, şeful acestei secţii.
În plus, în această secţie se mai poate face tratament cu Gerovital şi se încearcă restabilirea stării de sănătate a pacientului pentru ca ulterior acesta să se poată îngriji singur, la domiciliu, după zilele de tratament spitalizat.
O problemă ce rămâne nerezolvată este, însă, lipsa personalului medical. Există foarte puţini medici cu ac