Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci persoane dispărute într-o mină din Maramureş au fost găsite decedate

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Trupurile au fost găsite de un salvator venit de la Petroşani Foto: glasul.ro

Salvatorii au găsit trupurile a cinci persoane din cele şase dispărute într-o galerie de mină din Valea Borcutului. Cauza probabilă a decesului este lipsa de oxigen.

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi ale Poliţiei au început, vineri seară, o operaţiune de căutare a unor persoane care ar fi dispărut într-o galerie de mină dezafectată, din cartierul băimărean Valea Borcutului, unde ar fi intrat ca să ia fier vechi.

Sâmbătă dimineaţă, la faţa locului au sosit salvatori minieri de la Petroşani. Unul dintre aceştia a găsit trupurile fără suflare ale celor cinci. Operaţiunile de scoatere a cadavrelor se anunţă foarte dificile deoarece galeria respectivă are 500 de metri, iar unele porţiuni ale ei sunt atât de înguste încât o persoană nu poate înainta decât târâş.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş (ISU) Maramureş, Ioan Mureşan, a declarat că şase persoane care ar fi dispărut în mina dezafectată Gura Neamţului sunt căutate de către poliţişti şi pompieri.

“Este vorba despre cinci persoane, trei se pare că au intrat în mină joi, alte trei vineri. La căutări participă echipaje ale ISU, de Descarcerare, dar şi de Poliţie şi Ambulanţă. Dispariţia celor şase a fost anunţată la 112 de către aparţinători”, a declarat Mureşan.

Conform sursei citate, cei şase, care locuiesc în apropierea minei, căutau fier vechi, informează Mediafax.

Citeste mai mult pe RTV.NET Trupurile au fost găsite de un salvator venit de la Petroşani Foto: glasul.ro

Salvatorii au găsit trupurile a cinci persoane din cele şase dispărute într-o galerie de mină din Valea Borcutului. Cauza probabilă a decesului este lipsa de oxigen.

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 55 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°