În 2013, producătorul autohton de automobile va sărbători 45 de ani de la ieşirea pe poartă a primei maşini. EVZ vă prezintă evoluţia în timp a Daciei. Dacia Logan 2
Sursa: DACIA
În comunism, Dacia a fost visul dintotdeauna al românilor. Etichetat drept un obiect de lux de către autorităţile vremii, autoturismul a fost un lucru pe care puţini români şi-l puteau procura.
Preţul era unul prohibitiv. Chiar şi „cu banii jos”, o Dacia putea fi achiziţionată abia după ani buni de aşteptare. Odată cumpărată, românul o boteza şi o primea în rândurile familiei. „Bambina”, „Didina” şi „Roşioara” sunt doar câteva din numele cu care românii îşi alintau „copiii”.
Înainte de 1989, Daciile şi stăpânii lor au suferit împreună, după ce le-au fost raţionalizate alimentele!
Tot împreună s-au adaptat, trecând uneori pe vegetale, respectiv petrosin! Prima Dacie împlineşte la anul 45 de ani.
1968. DACIA 1100
În 1968 a fost fabricată Dacia 1100, care era, de fapt, model Renault 8. Maşina a fost asamblată la Colibaşi din piese exclusiv franţuzeşti, având motorul şi tracţiunea pe spate.
Era începutul „mariajului” dintre Uzinele de Autoturisme Piteşti şi concernul francez Renault, ale căror pirostrii le fuseseră puse, cu doi ani mai devreme, de Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, şi generalul Charles de Gaulle, şeful statului francez. Primul exemplar de Dacia 1100 i-a fost făcut cadou lui Ceauşescu, care s-a plimbat cu autoturismul prin fabrică (foto).
1969. DACIA 1300
La un an de la ieşirea primei maşini pe poarta uzinei, în Argeş a început fabricarea modelului care avea să scrie istorie şi să-i devină românului prieten de nădejde. E vorba de celebra Dacia 1300!
Şi acest model era de fapt o copie a unei maşini care era în continuare comercializată de francezi, Renault 12. Dacia 1300 s-a adaptat ca şi românul la co