Trupurile celor cinci persoane care au fost găsite moarte într-o mină dezafectată din Baia Mare, unde au mers să caute fier vechi, au fost scoase din subteran, sâmbătă la prânz, după o intervenţie care a durat mai bine de cinci ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a afirmat că, iniţial, au fost scoase din mină trupurile a două dintre persoanele decedate.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Cecilia Grozavu, a precizat că şi celelalte trei cadavre au fost scoase din mină şi toate vor fi transportate la morga Spitalului Judeţean din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei.
Trupurile celor cinci persoane decedate în mina dezafectată din cartierul Valea Borcuţului din Baia Mare se aflau la o adâncime de 200 de metri, echipele de salvare afirmând că operaţiunea de scoatere la suprafaţă a acestora a fost una dificilă, zona fiind greu accesibilă.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Buca, declara că este vorba despre cinci bărbaţi care, cel mai probabil, au murit din cauza lipsei oxigenului, în condiţiile în care în zona în care se aflau aceştia concentraţia de oxigen este de 17 la sută, sub limita de supravieţuire.
Potrivit acestuia, în total în mină intraseră nouă persoane, patru dintre ele reuşind să iasă.
La operaţiunea de căutare a persoanelor date dispărute în mina dezafectată Gura Neamţului din cartierul băimărean Valea Borcuţului au participat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi ale Poliţiei, dar şi salvatori minieri de la Petroşani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Ioan Mureşan, declara, vineri seară, că persoanele respective au intrat în mina dezafectată în cursul zilelor de joi şi vineri, dispariţia lor fiind anunţată vineri