- Social - nr. 252 / 29 Decembrie, 2012 Folclorul cuprinde cantece ritualice, initiatice, de vanatoare, pastorale, agrare, colinde, balade, doine, cantece de dragoste, cantece de joc si strigaturi, blesteme, descantece, pe langa cele de botez, de cununie si de inmormantare. Originile acestui folclor se pierd in preistorie. Evident, o parte dintre cantece isi pierd sensul, si uneori si straiele, dar tot ramane scheletul care sa permita adulmecarea originii. Organizarea in cete (pe aiurea li se zice manerbunde), morfologia dansului, inlantuirea tinerilor, dar si a fetelor (dansul fetelor de la Crihalma, Capalna, Fagaras) la hora, la brau, la sarba atesta, impreuna, dansurile initiatice din comunitatile preistorice care s-au perpetuat. Frazeologia acestor cantece ce alcatuiesc folclorul romanesc este o alta dovada a vechimii lor. In colindele de Craciun, traditionale, nu se amintea deloc de nasterea Mantuitorului. In unele colinde, in ultimele doua versuri se aminte ste ca e seara de Craciun. Dar acest strabun, mosul Craciun, trebuie sa fi existat deja demult la romani. Iata o colinda din tara Fagarasului culeasa in preajma celui de Al Doilea Razboi Mondial: "La munti ninge, ploua,/Ler, de(da) lerui Doamne!/ La camp cade roua,/ Roua de la munte,/ Cu cea de la vale,/ Ea se adunara/ Si se prefacura,/ Iedera marunta,/ Trestie-nflorita,/ S-un cerb se-nvatara,/ Iedera mancara,/ Trestia-ncurcara,/ Feciorul, insemnat,/ S-a laudat,/ Ca-l va sageta./ Tinere, tinere,/ Nu te lauda,/ Ca mi-i sageta,/ Ca te voi lua/ In coarnele mele,/ Si te-oi arunca/ Peste munti carunti,/ Peste brazi rotunzi,/ Unde-i iarba nerasa,/ Si salcia nemiscata,/ Jos, la fantani mari,/ Vin fete cu piepti tari,/ Si tu alege,/ Care-ti place,/ Mie da-mi pace!/ Noi cantam/ Si colindam,/ La fartati o inchinam”. Autorul acestor randuri a cunoscut colinde traditionale de Craciun, din tara Fagarasului (centrul Roma