Ioan Adam, deputat PSD de Braşov şi fost judecător, este de părere că imunitatea parlamentară trebuie eliminată din Constituţie. Ioan Adam spune că actualul text al Constituţiei a creat un paralelism între sistemul judiciar şi Parlament.
“În primul rând, trebuie să se clarifice textul Constituţiei. Adică dacă avizul pentru arestarea parlamentarilor este unul formal, atunci să nu mai fie băgat în Constituţie şi Parlamentul să nu mai fie întrebat. Pe de altă parte, eu vreau o ţară normală, să nu mai vină X şi să facă dosare la Y. În condiţiile de acum, există un paralelism între sistemul judiciar şi Parlament”, a explicat Ioan Adam
Fostul judecător spune că imunitatea parlamentară trebuie eliminată. “Eu nu pledez pentru privilegii pentru parlamentari. Trebuie să fiu cinstit, nu vreau nici ca parlamentarii să fie ţinte politice. Trebuie să existe o garanţie că nu vor exista abuzuri. În mod clar vreau normalitate. Să răspundă bandiţii ăştia care săvârşesc fapte penale”, a declarat Ioan Adam
Ioan Adam, deputat PSD de Braşov şi fost judecător, este de părere că imunitatea parlamentară trebuie eliminată din Constituţie. Ioan Adam spune că actualul text al Constituţiei a creat un paralelism între sistemul judiciar şi Parlament.
“În primul rând, trebuie să se clarifice textul Constituţiei. Adică dacă avizul pentru arestarea parlamentarilor este unul formal, atunci să nu mai fie băgat în Constituţie şi Parlamentul să nu mai fie întrebat. Pe de altă parte, eu vreau o ţară normală, să nu mai vină X şi să facă dosare la Y. În condiţiile de acum, există un paralelism între sistemul judiciar şi Parlament”, a explicat Ioan Adam
Fostul judecător spune că imunitatea parlamentară trebuie eliminată. “Eu nu pledez pentru privilegii pentru parlamentari. Trebuie să fiu cinstit, nu vreau nici ca parlamentarii să fie ţinte politice. Trebuie să existe o garanţie