Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat primeşte ajutor social pentru că este dependent de heavy metal

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Un suedez în vârstă de 42 de ani a reuşit să obţină ajutor social de la stat după ce psihologii au decis că dependenţa lui de muzica heavy metal este o dizabilitate.

Pasiunea pentru muzica heavy metal i-a adus lui Roger Tullgren, un bărbat din Hässleholm, Suedia, un ajutor financiar lunar în valoare de 400 de euro din partea statului, vreme de cinci ani. În 2007, trei psihologi au încadrat obsesia lui Roger în categoria dependenţelor, iar autorităţile au fost nevoite să-i ofere ajutor social, la fel ca altor dependenţi.

Merge la 300 de concerte pe an

Roger Tullgren s-a îndrăgostit de heavy metal în 1971, când fratele lui i-a dat un album Black Sabbath. De atunci, nu a mai putut trăi fără să asculte muzica la volum mare, iar pasiunea lui a ajuns să-i influenţeze foarte mult viaţa. La un moment dat, a fost concediat pentru că nu putea rata niciun concert heavy metal şi lipsea des de la muncă. Numai anul trecut, bărbatul a mers la aproximativ 300 de concerte, potrivit cotidianului Huffington Post. A apelat la psihologi pentru a-l ajuta să ţină cumva sub control obsesia pentru muzică şi, la scurt timp, a reuşit să obţină un ajutor social.

Potrivit psihologilor care l-au examinat, bărbatul nu poate desfăşura activităţi profesionale fără să asculte muzică la volum mare şi nu poate renunţa la tricourile negre, la părul lung şi la accesoriile rock. „Zece ani am încercat să conving autorităţile să clasifice obsesia mea ca handicap. Am vorbit cu trei psihologi, care au ajuns la concluzia că am nevoie de asta (n. r. – de ajutorul social) pentru a nu fi discriminat. Am semnat un formular în care se precizează: «Roger simte nevoia să-şi exprime stilul heavy metal. Acest lucru îi creează dificultăţi pe piaţa forţei de muncă. Prin urmare, are nevoie de un sprijin financiar suplimentar.» Mergeam la interviuri cu documentul şi îl arătam celor care mă interviev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°